A adormit la volan şi a intrat cu maşina într-o clădire. Trei oameni, doi bărbaţi care se aflau curtea clădirii şi o femeie care se afla din imobil, au fost răniţi

Un bărbat în vârstă de 57 de ani a provocat un accident rutier în care au fost răniţi trei oameni după ce a adormit la volan.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, marţi, în jurul orei 17:45, în timp ce conducea autoturismul pe DN17, pe raza localității Pojorâta, un bărbat de 57 de ani din județul Constanța, pe fondul oboselii, a adormit la volan,  a pătruns pe sensul opus de mers, a părăsit partea carosabilă, intrând...
sursa: Monitorul de Suceava

2019-10-23 11:49
Ultimele știri din Monitorul de Suceava
Azi 17:10 Patronul firmei rădăuţene Cosadel, condamnat pentru evaziune fiscală
Azi 17:10 Prefectul de Suceava garantează că membrii birourilor electorale din secţiile de votare îşi vor primi banii cuveniţi
Azi 16:09 Fără a avea permis, a ieşit în trafic cu un ATV neînmatriculat şi a ajuns la spital
Azi 16:09 Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în municipiul Suceava
Azi 16:09 Amenzi de peste 240.000 de lei şi 36 de permise reţinute, la finalul săptămânii trecute
Azi 16:09 Societate comercială amendată cu 14.000 de lei, pentru nereguli la regimul silvic
Azi 16:09 Zdob și Zdub, vineri, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava
Azi 15:07 Cinci conducători auto, prinşi beţi la volan în doar câteva ore. Doi au provocat accidente rutiere, iar unul a rămas blocat cu maşina pe linia ferată
Azi 15:07 Pieton beat, accidentat de o maşină în timp ce traversa strada neregulamentar
Azi 15:07 Accident cu cinci victime, lângă Rădăşeni. O femeie a murit
Azi 14:06 Premiul I pentru o studentă a Universității "Ştefan cel mare" Suceava, la un concurs de traduceri
Azi 14:06 Câştigătorii Festivalului-concurs internațional de folclor „Cântecele Neamului”
Azi 13:04 Expoziție "Maria a României. Regină și artistă", la Muzeul Bucovinei
Azi 13:04 Paralela 45 lansează o campanie de reduceri speciale, de până la 50%, cu ocazia târgului național de turism și a Black Friday
Azi 12:01 Cele trei clopote care vor fi montate în curând în Turnul Unirii au fost sfințite marți
Azi 12:01 O alee pietruită din Obcini, transformată de Primăria Suceava în stradă nouă, cu locuri de parcare amenajate
Azi 12:01 Forumul Judeţean „Inclusiv eu! - Dreptul la o viață independentă pentru persoanele cu dizabilități”, joi, la Continental Hotel Suceava
Azi 10:59 „Şcoala de etichetă şi bune maniere”, lansată la Suceava
Azi 10:59 Primăria Suceava solicită Guvernului transferul parcului Şipote şi al pădurii Zamca
Azi 10:59 La Biroul Francez continuă activităţile destinate învăţării limbii franceze
Ultimele știri din Suceava
Azi 17:10 Patronul firmei rădăuţene Cosadel, condamnat pentru evaziune fiscală
Azi 17:10 Prefectul de Suceava garantează că membrii birourilor electorale din secţiile de votare îşi vor primi banii cuveniţi
Azi 17:00 4.000 de membri ai comisiilor de votare acuză că au fost plătiţi pentru doar trei zile, în loc de cinci. „Ceea ce s-a întâmplat la Suceava este de speriat“
Azi 16:57 Orban a trimis-o acasă și pe Oana Pintilei
Azi 16:57 Flăcări puternice la o gospodărie din Știrbăț
Azi 16:57 Rapid la prima victorie
Azi 16:57 Ponta şi Antonescu la Suceava, doar în campanie
Azi 16:57 (VIDEO) Comuna Ciocănești dorește să obțină titlul de ”Sat Cultural al României 2014”
Azi 16:25 O femeie decedată și alte patru persoane rănite în urma unui accident produs pe DN2E la Rădășeni
Azi 16:25 Premiul I pentru o studentă a Universității „Ștefan cel Mare” la concursul de traduceri „Mot a monde”
Azi 16:09 Fără a avea permis, a ieşit în trafic cu un ATV neînmatriculat şi a ajuns la spital
Azi 16:09 Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în municipiul Suceava
Azi 16:09 Amenzi de peste 240.000 de lei şi 36 de permise reţinute, la finalul săptămânii trecute
Azi 16:09 Societate comercială amendată cu 14.000 de lei, pentru nereguli la regimul silvic
Azi 16:09 Zdob și Zdub, vineri, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava
Azi 15:55 Tânără de 18 ani, accidentată pe o trecere de pietoni din Suceava
Azi 15:55 Accident pe o stradă din Fălticeni, provocat de un șofer beat
Azi 15:55 Un șofer beat și neatent s-a izbit cu mașina într-un podeț, la Dolhasca
Azi 15:55 Doi ani de închisoare cu suspendare și patru cu executare pentru doi suceveni care au făcut evaziune fiscală
Azi 15:55 Tăierea porcului de Crăciun, strict sub supravegherea medicului veterinar
Azi 15:55 COD GALBEN de vânt și ploi pentru zona de munte a județului. Vezi până când
Azi 15:55 DSP Suceava va marca Ziua Mondială a Diabetului
Azi 15:55 Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță publică desfășurată de polițiștii din Marginea
Azi 15:55 Suceveancă condamnată pentru trafic de droguri
Azi 15:55 Cătălina Culipei: „În urma alegerilor din 2016 organizația de femei are cel mai mare număr de aleși locali”
Azi 15:24 Harșovschi anunță că aleea pietruită dintre str. Bistriței și str. Viitorului din cartierul Obcini a fost asfaltată și transformată în stradă
Azi 15:07 Cinci conducători auto, prinşi beţi la volan în doar câteva ore. Doi au provocat accidente rutiere, iar unul a rămas blocat cu maşina pe linia ferată
Azi 15:07 Pieton beat, accidentat de o maşină în timp ce traversa strada neregulamentar
Azi 15:07 Accident cu cinci victime, lângă Rădăşeni. O femeie a murit
Azi 14:54 O societate din Păltinoasa s-a ales cu o amendă de 14.000 de lei și confiscarea valorică a unei cantități însemnate de lemn
Azi 14:54 O bătrână de 95 de ani a murit în urma unui grav accident rutier produs la Rădășeni
Azi 14:54 Primăria Suceava va solicita Guvernului să transfere gratuit către municipalitate parcul Șipote și pădurea Zamca
Azi 14:54 USV, în topul traducerilor literare și al cercetării traductologice
Azi 14:54 AFIR sprijină cooperarea între actorii din lanţul de aprovizionare prin intermediul submăsurilor din PNDR 2020
Azi 14:23 Harșovschi anunță că aleea pietruită dintre str. Bistriței și str. Viitorului din cartierul Obcini a fost asfaltată
Azi 14:23 Cod galben de vânt în zona de munte a județului Suceava
Azi 14:06 Premiul I pentru o studentă a Universității "Ştefan cel mare" Suceava, la un concurs de traduceri
Azi 14:06 Câştigătorii Festivalului-concurs internațional de folclor „Cântecele Neamului”
Azi 13:53 Neculai Miron, primarul ALDE care și-a trădat partidul: „Am votat cu Iohannis. Am procedat foarte corect”
Azi 13:53 Primul teren de sport multifuncțional din Suceava, dat în folosință a fost vandalizat
Azi 13:51 Mihalescul: Cu Guvernul Orban, Moldova are șansa să repornească investițiile!
Azi 13:51 Singura creșă din oraș și-a reluat ieri activitatea, după ce a fost închisă de DSP
Azi 13:51 Inspectorul școlar general Gabriela Mihai spune că se va înscrie la examen dacă Ministrul Educației va organiza concurs pentru postul ei
Azi 13:51 Cazuri de difterie semnalate în Ucraina, în apropierea graniței cu România. Recomandările DSP Suceava pentru medicii de familie
Azi 13:51 3.913 membri ai secțiilor de votare din Suceava, plătiți cu 280 de lei în loc de 460 lei, pentru participarea lor la turul I al prezidențialelor
Azi 13:51 Cum s-a votat în fiecare localitate din județul Suceava
Azi 13:22 „Ziua Mondială a Diabetului”-14 noiembrie 2019
Azi 13:22 Expoziție Maria a României. Regină și artistă
Azi 13:22 Cod galben de vânt în zona de munte a județului Suceava Începînd de astăzi, de la ora 16.00, și pînă joi, 14 noiembrie, la ora 10.00, zona de munte a județului Suceava va fi sub avertizare cod galben de vânt. Potrivit atenționării Administrației Nați
Azi 13:04 Expoziție "Maria a României. Regină și artistă", la Muzeul Bucovinei
Ultimele știri din România
Azi 17:22 Firea il cheama pe Orban la o dezbatere: Cand adoarme si cand se trezeste, se gandeste la mine
Azi 17:22 Iohannis explica de ce refuza orice dezbatere cu Dancila: A guvernat impotriva romanilor trei ani de zile
Azi 17:22 DNA: Un comisar sef din Dolj fura bani din salariile colegilor
Azi 17:22 Rafa Nadal, somat sa-si ceara scuze dupa reactia fara precedent avuta la Turneul Campionilor
Azi 17:22 O tenismena de doar 18 ani a semnat un contract de 70 de milioane de dolari
Azi 17:22 Candidatii care refuza sa raspunda la intrebari. Vreti sau nu o dezbatere Iohannis-Dancila? Sondaj Ziare.com
Azi 17:22 Firea vede un succes ca PSD a iesit pe locul 3 la Bucuresti: Nu ma tem deloc pentru locale. Sunt din ce in ce mai increzatoare
Azi 17:22 DNA: Doua angajate de la Protectia Consumatorului au luat spaga servicii de coafura si mani-pedi
Azi 17:22 Un senator ALDE face apel la partidele de dreapta sa-l sustina pe Iohannis in turul al doilea al alegerilor prezidentiale
Azi 17:22 Oricum castiga. De ce refuza presedintele dezbaterea si ce pune in loc
Azi 17:17 Faceţi cunoştinţă cu ”Şoarecele-Căprioară”. Mamiferul care s-a crezut pierdut de 30 de ani | VIDEO
Azi 17:17 Orban, ironic la adresa fostului premier: Dacă vrea, Dăncilă să facă dezbateri cu mine / Firea reacţionează: Îl provoc pe Orban la o dezbatere despre administraţia publică
Azi 17:17 Un bărbat din Gorj a fost salvat de la înec de către pompieri, după ce a rămas blocat în mijlocul Jiului
Azi 17:17 P | Dermacol - Fondul de ten care a cucerit Hollywood-ul
Azi 17:17 Un cartier din Galaţi a fost transformat în „labirint”. Localnicii au o singură ieşire
Azi 17:17 Copilul de doi ani care a ajuns la spitalul din Gorj a fost bătut de tată pentru că se certa cu fratele lui
Azi 17:17 Schimbări la nivel înalt: Florin Roman şi Daniel Fenechiu, favoriţi ca lideri ai grupurilor PNL din Parlament
Azi 17:17 O familie din Alba Iulia a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la autostrada A10 Sebeş-Turda. Decizia e definitivă
Azi 17:17 #vremdezbatere | Iohannis reacţionează după acuzaţiile lui Dăncilă: Nu poate fi o dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor / Reacţiile celor care au văzut postarea preşedintelui: Pentru aceasta decizie, voi sta acas
Azi 17:17 Românul trecut pe la Lazio, Manchester City, Juventus şi AS Roma, curtat de echipele din Liga 1: „Sunt acasă”
Azi 17:17 Dan Cristian Popescu, reacție la ofensa adusă lui Cornel Dinu: “Superficialitate specifică PMB”
Azi 17:17 România – Suedia | Cine arbitrează meciul de pe Arena Națională! Partidele importante în care i-a condus pe români
Azi 17:17 OFICIAL | Ianis Hagi a rămas fără antrenor la Genk! Pe el trebuie să-l impresioneze acum fiul „Regelui” pentru a juca în Belgia
Azi 17:17 Visul lui Becali, spulberat! Astra nici nu vrea s-audă de transferul lui Budescu la FCSB: „Nu se pune problema!”
Azi 17:17 Suedezii se pregătesc pentru ce e mai rău pe Arena Națională! Selecționerul amenință că scoate echipa de pe teren: „Dacă auzim ceva din tribune…”
Azi 17:15 Antonio Guterres consideră problema membrilor străini ai Statului Islamic luaţi prozonieri în Siria o ”responsabilitate comună internaţională”, îndeamnă ţările să-i repatrieze şi să-i integreze în societate
Azi 17:15 Un proces în care sunt judecaţi 18 studenţi şi un universitar în urma unui marş pro-LGBTI a început la Ankara
Azi 17:15 Rusia, condamnată la plata unor despăgubiri morale în valoare de 25.000 de euro în urma traumatizării unui copil la arestarea violentă a tatălui său
Azi 17:15 Armata israeliană asasinează un comandant de rang înalt al Jihadului Islamic, Baha Abu Al-Ata, în Fâşia Gaza, şi pe fiul unui conducător politic, Akram Ajouri, la Damasc; tiruri de obuze contra Israelului
Azi 17:15 Firea, întrebată dacă-şi asumă eşecul de la alegerile prezidenţiale din Bucureşti: Care eşec? Suntem în turul doi. Eu cred că este un succes
Azi 17:15 Gabriela Firea, despre Cosmin Guşă: Ştiu că sunt unii colegi de-ai noştri care nu au văzut cu ochi buni alăturarea domniei sale la echipa noastră
Azi 17:15 Lideri judeţeni ai PSD cred că nu trebuie să se discute în Comitetul Executiv despre schimbarea din funcţie a preşedinţilor care nu au atins procentul propus la alegerile de duminică
Azi 17:15 Firea: Joi avem şedinţă de Consiliu General şi vom supune aprobării un proiect prin care delegăm serviciul de termoficare spre compania Termoenergetica
Azi 17:15 Verstappen: Devine un pic plictisitor să îl vedem pe Lewis Hamilton câştigând
Azi 17:15 Primarul din Galaţi (PSD): În istoria alegerilor din România, aproape niciodată candidatul de pe primul loc la primul tur nu a câştigat alegerile
Azi 17:15 Iohannis: Nu poate exista nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile/ Voi dialoga cu cetăţenii, cu jurnaliştii, cu societatea civilă
Azi 17:15 Răspunsul lui Klaus Iohannis la invitația la dezbatere
Azi 17:15 Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, invitați separat la România în Direct
Azi 17:14 VIDEO | Un exemplar de cerb pitic, despre care se credea că a dispărut de 30 de ani, filmat într-o pădure din Vietnam
Azi 17:14 Video Firea îl provoacă pe Orban la o dezbatere: Să se vadă „cât de incompetent este”
Azi 17:14 VIDEO | Rafael Nadal, enervat la culme de o întrebare legată de viaţa intimă: E o glumă? E serios
Azi 17:14 Gabriela Firea a analizat look-ul lui Liviu Dragnea, după ce acesta şi-a ras mustaţa: Am văzut imaginile
Azi 17:14 Un copil de doi a ajuns la spital în Gorj după ce a fost bătut de tată. Motivul bizar: se certa cu fratele lui
Azi 17:14 Uniunea Europeană îşi va dezvolta propriile sisteme de apărare, independent de Statele Unite
Azi 17:14 VIDEO | Un cartier din Galaţi a fost transformat în „labirint”. Localnicii au o singură ieşire din cartier
Azi 17:14 Video CEx la PSD | Discuţii despre înlăturarea Anei Birchall din partid. Ciolacu: Eu nu o să votez nicio excludere / Stănescu: Nici eu
Azi 17:14 #vremdezbatere | Iohannis se ţine tare pe poziţie: nu vrea dezbatere cu Dăncilă / Internauţii, critici la adresa preşedintelui: Pentru această decizie, voi sta acasă / Să nu te mire dacă vei vedea un val de voturi cu „anulat” | FOTO
Azi 17:12 Visa extinde programul de transport Visa Ready For Transit
Azi 17:11 Finisaj Pisica Pătrată PLUS + meet the artist
Azi 17:10 Ultimul model de telefon de la Huawei, disponibil și în România
Află știrile din România pe Facebook