Acest șofer a luat cea mai mare amendă dată vreodată în România. Ce a putut să facă

A comis o serie uluitoare de neregularități în timp ce se afla la volan, iar oamenii legii nu l-au iertat,

Un șofer din România a reușit o performanță foarte greu de egalat, la care alții nici măcar nu visează. E greu de copiat lanțul de neregularități pe care le-a comis bărbatul în timp ce se afla la volan. Tânărul, în vârstă de 20 de ani, din Siret, județul Suceava, a bifat nu mai puțin de 16 contravenții în doar câteva zeci de minute. Astfel, el s-a ales cu cea mai mare amendă dată vreodată unui șofer pe teritoriul țări noastre. Polițiștii de la Rutieră l-au...
sursa: Evenimentul Zilei

2020-10-18 00:26
Ultimele știri din Evenimentul Zilei
Azi 23:24 Canabis, corupție și suveranitate. Actorul-președinte Zelenski pune-n scenă un referendum controversat
Azi 23:24 Ludovic Orban despre o schimbare în sistemul educațional: „Nu avem motive”
Azi 23:24 Trump, încântat. Operațiune a Navy Seals: Ostatic american, salvat în Nigeria
Azi 23:24 Armata preia inițiativa împotriva COVID-19. Ministrul Ciucă a semnat ordinul
Azi 23:24 Cadavrul incendiat din valiză. Ipoteză șocantă a autorităților. Cum a murit tânăra
Azi 22:23 Nicușor Dan vine cu vești pentru bucureșteni. Ce vrea să schimbe în transportul public
Azi 22:23 Exorcistul-șef al Vatican spune adevărul despre oamenii posedați de demoni. Imagini
Azi 22:23 Lupte de stradă în Spania și Italia! Restricțiile Covid-19 se transformă în război
Azi 22:23 Covid-19, Marea Britanie. Boris Johnson va declara carantină timp de o lună
Azi 22:23 Scandal în Poliție. Au căzut capete! Gestul sfidător și ilegal al unor polițiști
Azi 21:22 Noul coronavirus lovește în fotbal. O echipă de tradiție a rămas fără jucători
Azi 21:22 COVID-19 lovește dur la PRO TV. Vedeta e în autoizolare, două emisiuni de top, în pericol
Azi 21:22 Cutremur în Turcia și Grecia. Mesajul de la Patriarhul Daniel către Bartolomeu I
Azi 21:22 Ce poate spune comunicarea nonverbală despre Trump și Biden
Azi 21:22 Sentință definitivă! Om de afaceri, ani grei de închisoare. A abuzat o fetiță de 12 ani
Azi 20:21 Franța. „Lupii gri”, naționaliștii din Turcia care defilează sub nasul lui Macron
Azi 20:21 Încă o vedetă autohtonă are COVID-19. A dat detalii amănunțite despre simptome
Azi 20:21 Macron răspunde atacurilor la Al-Jazeera. „Există oameni care deformează religia Islam”
Azi 20:21 Gest neașteptat făcut de Emily Burghelea după ce a primit inelul și o mașină de lux
Azi 20:21 Doi concurenți de senzație la X Factor. Loredana a cedat și a spus totul!
Ultimele știri din România
Azi 23:41 De joi, stați acasă! Carantină totală pentru sute de mii de români! S-a anunțat chiar acum
Azi 23:41 Gata, Europa se închide! Harta țărilor care au pus deja lacătul
Azi 23:37 Criza COVID 19 naşte noi domenii: Mediul de afaceri vrea un minister dedicat IMM-urilor şi digitalizării
Azi 23:36 Alexandru Rafila: Cred ca la sfarsitul lunii decembrie vor fi peste 10,000 de cazuri pe zi
Azi 23:36 Canabis vandut cu bon fiscal la Iasi. Un procuror a deschis un dosar, insa avocatii insista ca e legal
Azi 23:36 Un tunisian cautat de Franta, arestat in Bulgaria. Trecuse granita din Romania, fortand bariera de control
Azi 23:36 Un șofer a murit după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat, în Teleorman
Azi 23:36 Ludovic Orban, despre alegeri: Nu există niciun fel de risc pentru a crește răspândirea virusului
Azi 23:36 Gușă se ia DE GULER cu CNN - Apostrofează postul pentru un material privind pedofilia din SUA și face comparații cu USR-PLUS
Azi 23:36 Florin Cîțu: PSD vrea să se împrumute la FMI! Vor impozitarea Bisericii și supraimpozitarea pensiiloe
Azi 23:36 Emmanuel Macron, interviu în Al Jazeera, în urma tensiunilor cu musulmanii: Caricaturile pot șoca
Azi 23:36 Pronostic îngrijorător pentru români: Ce se va întâmpla cu sumele de bani trimise din străinătate
Azi 23:29 Incendiu la fosta vilă din Izvorani a lui Irinel Columbeanu
Azi 23:29 CORONAVIRUS | Austria reintră în lockdown începând de marţi şi până la sfârşitul lui noiembrie
Azi 23:27 Armenia pierde războiul din Nagorno-Karabakh
Azi 23:25 „Contele de Saint Germain”: Trezirea Bisericii române, prin însuși conducătorul ei, din îngenuncherea mută la care atei și păgâni au forțat-o decenii, e un început de renaștere
Azi 23:25 Lockdown si in Austria. Cancelarul anunta ca „viata sociala va fi afectata dramatic”
Azi 23:25 Primar PSD prins fara masca, acces de furie. I-a dat afara din primarie pe cei de la Politie si DSP
Azi 23:25 Si Marea Britanie intra in lockdown. Premierul Boris Johnson: „Ramaneti acasa”. Sunt un milion de infectari
Azi 23:24 Canabis, corupție și suveranitate. Actorul-președinte Zelenski pune-n scenă un referendum controversat
Azi 23:24 Ludovic Orban despre o schimbare în sistemul educațional: „Nu avem motive”
Azi 23:24 Trump, încântat. Operațiune a Navy Seals: Ostatic american, salvat în Nigeria
Azi 23:24 Armata preia inițiativa împotriva COVID-19. Ministrul Ciucă a semnat ordinul
Azi 23:24 Cadavrul incendiat din valiză. Ipoteză șocantă a autorităților. Cum a murit tânăra
Azi 23:24 Melodia cea mai ascultată din toate timpurile
Azi 23:22 Preot ortodox ucis în Lyon, al treilea asasinat din octombrie
Azi 23:20 Erik Lincar, derapaj la adresa brigăzii feminine care a condus Ripensia - Turris: „Cruce e pe tine! Du-te la Vâlcea, bea un vin cu soțul”
Azi 23:20 Penalty contestat de Craiova în meciul cu Hermannstadt! Marcel Bîrsan nu a stat pe gânduri
Azi 23:20 Ladislau Boloni, prima victorie pe banca lui Panathinaikos » Vești îmbucurătoare din Grecia
Azi 23:16 VIDEO Hazard a marcat după 392 de zile pentru Real Madrid! Campioana a trecut fară emoţii de Huesca. Atletico Madrid, victorie la Pamplona
Azi 23:16 Victorie pentru Dinamo Kiev în campionatul Ucrainei. Echipa lui Mircea Lucescu a revenit de la 0-1
Azi 23:16 Boloni, prima victorie la Panathinaikos. Succes în deplasare pentru formaţia antrenată de român
Azi 23:16 VIDEO | Fotbaliştii Univesităţii Craiova, exasperaţi de penalty-ul dictat de Marcel Bîrsan! Faza controversată petrecută în partida cu Hermannstadt
Azi 23:16 EXCLUSIV | Surpriză! Patronul anunţă că echipa nu prinde play-off-ul şi în acest sezon. Antrenorul, în pericol? "Vorbeşte mult şi rezultatele sunt proaste"
Azi 23:14 Alin Oprea, schimbare radicală de look. Solistul de la Talisman a apelat la operații estetice
Azi 23:14 Marea Britanie anunță o nouă carantină! Ce se întâmplă cu sportul. Decizie de ultimă oră
Azi 23:14 Marea Britanie intră în lockdown. Ce măsuri a anunțat premierul Boris Johnson
Azi 23:13 Florin Cîţu, un nou atac la social-democraţi: PSD-ul de azi e tot PSD-ul lui Dragnea. Acum este condus de vâslaşul Ciolacu Ecologistul
Azi 23:13 Judeţele în care s-au făcut doar 9 teste COVID în ultima zi. Capitala, la polul opus. Cum arată harta testării în România
Azi 23:07 Coronavirus - România: 241339 de cazuri confirmate
Azi 23:02 Femeia de 38 de ani ucisă cu bestialitate la Timişoara era căsătorită şi avea doi copii
Azi 23:02 Marea Britanie intră în carantină! S-a depășit pragul de un milion de persoane contaminate cu virusul SARS CoV-2
Azi 23:00 Video Exclusiv Faza care i-a făcut pe Duckadam și Balint să pufnească în râs. Cum a ratat UTA cu poarta goală?
Azi 23:00 Video Gafă imensă comisă de apărarea Barcelonei! Pique și Neto și-au ”îngropat” echipa cu Alaves
Azi 23:00 Hermannstadt - Universitatea Craiova 0-1, ACUM, pe Digi Sport 1. Bancu deschide scorul. Sibienii ratează un penalty
Azi 22:59 Soţia actorului Tobey Maguire a depus actele de divorţ după patru ani de când cuplul s-a separat
Azi 22:59 Echipă de control de la DSP şi IPJ Vrancea, dată afară din sediul Primăriei Mărăşeşti de către primarul surprins că nu purta mască
Azi 22:59 Gabriela Firea îl ironizează pe Nicușor Dan după „gafa” cu biletul unic: „Să-i spună cineva primarului dreptei unite că există deja bilet unic în București, de vreo 3 ani”
Azi 22:59 Fratele unei asistente care a murit din cauza COVID-19: „Era sănătoasă tun. Îmi spunea că a intrat în Puşcăria Iadului”
Azi 22:59 Rovinieta și taxa de trecere a Podului Fetești-Cernavodă nu vor putea fi achiziționate prin SMS sau online, duminică
Află știrile din România pe Facebook