Campionii Naționali Triatlon Sprint, Half-Triathlon și AquathlonTriatlon Sprint, desemnați în cadrul TriChallenge Mamaia

Ciprian Bălănescu, masculin seniori, și Ștefania-Ecaterina Ion, feminin seniori, sunt noii campioni naționali ai disciplinei Triatlon Sprint, desemnați în cadrul TriChallenge, cel mai mare triatlon din Sud-Estul Europei.

În clasamentul general masculin, Ciprian Bălănescu a fost urmat de Nicolae Seitan, care câștigă segmentul de vârstă U23, și de Sorin Boriceanu.

Andrei Sergiu Chis devine, la aceeași probă, lider al categoriei masculin Juniori 17-19 ani.

La feminin, după Ștefania-Ecaterina Ion termină Andreea Teodora Bălan, care își adjudecă și coroana categoriei U23, și Ana Maria Tănase.

Rebecca Pojar câștigă, în această competiție, categoria Juniori 17-19 ani.

Și Campionatul Național de triatlon pe distanță Half și-a desemnat câștigătorii, cu un podium masculin compus din Alex Diaconu, Mihai Vigariu și Hunor Beres.

La feminin, competiția a fost adjudecată, în ordine, de Adel Koter, Ionela Babeanu și Daniela Torok.

Și Campionatul Național de Aquatlon îi are, drept câștigători, la masulin, pe Mihail Chindriș, urmat de George Iulian Murar și Gheorghe Tănase. Secțiunea feminină are podiumul ocupat de Otilia Dantiș și Mihaela Alina Dobrescu.

La Juniori, Campionatul Național de Aquatlon a fost câștigat, la masculin, de Andrei Sergiu Chis, Cosmin Dănilă și Dumitrel Cosmin Safca. Secțiunea feminină a fost adjudecată de Rebecca Pojar, Dayana Budișan și Miruna Postolache.

Peste 1.600 de sportivi din 16 țări s-au înscris la startul festivalului multisport TriChallenge, ajuns, deja, la a zecea ediție.

În premieră, în cadrul competiției, au loc trei campionate naționale: Campionatul Național pe distanța half-triathlon, Campionatul Național de Sprint și Campionatul Național de Aquatlon.

În plus, TriChallenge a reprezentat o etapă premium, în cadrul Cupei României Bittnet RTS.

Până în prezent, TriChallenge Mamaia a fost și gazda a două cupe Europene, ajungand astfel pe harta europeana a competițiilor majore de triatlon.

 


sursa: Ultimele Știri
2018-09-19 09:10
Ultimele știri din România
Azi 14:31 Curs valutar: Inceput slab de saptamana pentru leu
Azi 14:31 Facebook face schimbarea ceruta de multi utilizatori - ce se intampla cu mesajele
Azi 14:31 Inalta Curte: Adunarile publice trebuie declarate. Protestatarii pot fi chiar bagati la inchisoare!
Azi 14:28 Magia Zilei, cu Mihai Voropchievici. Numerele norocoase la Loto pentru Fecioară
Azi 14:28 Furtuni violente în mai multe zone din Europa - VIDEO
Azi 14:28 A fost prinsă în mijlocul unei furtuni violente, în timp ce se afla în mașină. Ce a urmat este de nedescris. „Nu mi-aș fi imaginat niciodată așa ceva” (FOTO)
Azi 14:28 Călin Popescu Tăriceanu: „Găsesc o soluționare bună în propunerile care sunt incluse în ordonanța de urgență”
Azi 14:28 Accident grav de circulație în Vaslui, cu trei victime încarcerate. A fost activat planul roşu de intervenţie
Azi 14:28 Tudorel Toader: „Ordonanța de urgență a fost adoptată”. Care sunt principalele modificări la legile justiției
Azi 14:27 Program de burse de studiu în Marea Britanie pentru elevii de clasa a X-a
Azi 14:27 Şerban Nicolae: Viorica Dăncilă mi-a spus că este destul de intrigată de forma Ordonanţei privind legile justiţiei/ Ţuţuianu: Nu cred că e în regulă. Trebuia discutată în partid
Azi 14:27 O stewardesă a căzut din avion, de la înălţime. Nimeni nu îşi explică ce s-a întâmplat
Azi 14:27 Un lanţ de magazine cu o vechime de un secol solicită protecţia legii falimentului
Azi 14:27 Ministrul Muncii spune că în România sunt peste 95.000 de nevăzători, dintre care 2.770 copii
Azi 14:27 BNR a anunţat la cât a ajuns, la 31 august, datoria externă totală a României
Azi 14:27 Consulatul saudit din Istanbul va fi percheziţionat ca parte a anchetei în cazul dispariţiei jurnalistului Jamal Khashoggi
Azi 14:27 Conflictul din PSD. Ţuţuianu, despre lista nemulţumiţilor din partid: Am vorbit cu unii colegi şi nu sunt puţini deloc
Azi 14:27 Interzis la mitinguri spontane. Magistraţii instanţei supreme au decis că adunările publice trebuie declarate în prealabil
Azi 14:27 Caz rar la Maternitatea din Ploieşti: S-a născut un bebeluş cu două penisuri
Azi 14:27 Netanyahu își amână, pentru a doua oară, vizita în România  
Azi 14:27 Robert Cazanciuc (PSD): Nu a cerut Comisia de la Veneția OUG pe Legile Justiției / A existat lipsă de dialog
Azi 14:27 Magistrații instanței supreme au decis că adunările publice trebuie declarate în prealabil
Azi 14:27 FOTO Fosta iubită a lui Mata iubește Milan și pozează complet dezbrăcată!
Azi 14:27 "Ministrul apărării" dinamoviste, despre meciul cu Wisla Plock: ”Jucam două săptămâni și nu ne băteau!”
Azi 14:27 A scăpat de rușine! AMFB a schimbat decizia și Rapidul n-a mai pierdut la "masa verde"
Azi 14:27 FOTO Mădălina Ghenea a reacționat după ce Ronaldo a fost acuzat de viol: "Am stat 4 ore cu Cristiano"
Azi 14:22 Gigantul american în retail care a intrat în faliment
Azi 14:22 Instanța a decis! INTERZIS la PROTESTE în fața Guvernului
Azi 14:22 Jumătate dintre români se îndreaptă spre faliment. Sondaje incredibile! Cum înveți să scapi de probleme
Azi 14:22 Se anunță DEZASTRU economic! Gaură de miliarde în bugetul de stat al României! Deficit bugetar dublu față de anul trecut! Ce va face Guvernul României
Azi 14:22 Cine poate primi eco-vouchere de 9.000 de lei de la Primăria București pentru achiziția de mașini noi
Azi 14:22 Datoria externă s-a majorat cu 648 milioane euro
Azi 14:22 Înalta Curte: Declararea prealabilă a adunărilor publice, obligatorie
Azi 14:22 Daniel Dragomir, interviu pentru NewsEurope, despre intrarea în politică
Azi 14:17 Probleme mari la Barcelona: Catalanii nu mai au rezerve in aparare!
Azi 14:17 Curs valutar: Inceput slab de saptamana pentru leu. Cel mai scump aur din ultimele 3 luni
Azi 14:17 Fiscul insista cu poprirea conturilor lui Mihai Gidea, in contul datoriei lui Dan Voiculescu
Azi 14:17 Tutuianu nu da inapoi: Eu ce am spus nu retractez, pentru ca sunt un tip vertical
Azi 14:17 Facebook face schimbarea ceruta de multi utilizatori - ce se intampla cu mesajele
Azi 14:17 Moldovenii s-au apucat de strans semnaturi ca sa o convinga pe Dancila sa le faca autostrazi
Azi 14:17 Monica Macovei: De ce vrea Toader sa fie anchetati disciplinar procurorii la cererea unui politician?
Azi 14:17 Un internaut susţine că a descoperit noul TRIUNGHI AL BERMUDELOR şi speră că va rezolva MISTERUL DISPARIŢIEI cursei Malaysia Airlines MH370
Azi 14:17 ADUNĂRILE PUBLICE, declarate în prealabil. Decizie majoră a Curţii de Casaţie şi Justiţie
Azi 14:17 Ana Blandiana, o privire critică asupra CENTENARULUI
Azi 14:14 Revoltă în PSD, din cauza OUG pentru Legile Justiţiei. Ţuţuianu: Trebuia discutată în partid!
Azi 14:14 Judeţul din România unde se droghează şi copiii de 11 ani
Azi 14:14 Ce s-a întâmplat cu fetiţa flămândă care visa să mănânce "biscuiţi, piure cu carne şi o salată"
Azi 14:14 Cel mai sănătos aliment din lume: Consumă-l în fiecare zi şi nu o să mai ai nevoie de medic
Azi 14:14 Iohannis, în Italia: Am transmis mulţumiri pentru felul în care sunt trataţi românii
Azi 14:14 Sub guvernarea PSD-ALDE, datoria externă a României a ajuns la 98 de miliarde de euro
Află știrile din România pe Facebook