Control cu scântei la Direcţia Generală de Asistenţă Socială! Conducerea Direcţiei acuză o acţiune nelegală, cei de la Prefectură au chemat Poliţia

Prima oară au venit poliţişti şi angajaţi ai Direcţiei de Finanţe

„Războiul acesta declanşat de Instituţia Prefectului împotriva instituţiilor Consiliului Judeţean nu se mai termină şi nici nu are o bază legală”. Declaraţia îi aparţine preşedintelui de la judeţ, Vasile Mustăţea, şi a fost făcută în urma unei situaţii tensionate petrecute, luni, 17 februarie, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Giurgiu.

5 persoane, angajaţi ai Prefecturii, alcătuind o comisie de control a...
sursa: Informația de Giurgiu

2020-01-18 02:20
Ultimele știri din Informația de Giurgiu
Azi 00:46 Preşedintele Klaus Iohannis: „Mediul rural nu poate fi condamnat, la infinit, la sărăcie şi subdezvoltare”
Ieri 23:45 EVALUAREA ACTIVITĂȚII POLIȚIȘTILOR INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU IMIGRĂRI ÎN ANUL 2019
Ieri 23:45 Pompierii au fost solicitați pentru deblocarea unei uși
Ieri 23:45 Intervențiile pompierilor într-o singură zi
Ieri 20:39 Eurodeputatul Dan Motreanu, vicepreședinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European
Ieri 17:35 E oficial! Strada Gării din Giurgiu va fi redeschisă traficului rutier
Ieri 15:33 Europarlamentarul Dan Motreanu materializează în Parlamentul European preocuparea pentru o Românie cât mai nepoluată
Ieri 12:29 Planul Naţional Strategic al liberalilor pentru agricultură va elimina deficitul comercial și va genera excedent
Ieri 11:26 Planul Premierului Orban pentru redevențe. 80% din redevenţe pe exploatările de suprafaţă să rămână la bugetele locale
Ieri 09:24 Evgeni Stanimirov, la Giurgiu, cu o expozitie de fotografie: ”Dunarea, Perla oraselor Giurgiu si Ruse”
2020-02-17 17:43 Intervențiile pompierilor în weekend
2020-02-17 15:37 Aproape 900 de cereri depuse la Casa Judeţeană de Pensii Giurgiu, pentru tratament balnear
2020-02-17 14:34 IPJ Giurgiu: 45 de permise reținute, 10 certificate de înmatriculare retrase și 539 de sancțiuni contravențional
2020-02-17 11:30 Polițiștii români vor fi dotați cu camere video portabile, pentru a înregistra discuţiile cu cetăţenii din trafic
2020-02-17 10:26 ANUNŢ PUBLIC
2020-02-17 09:21 PNL dorește definirea consumatorilor vulnerabili, pentru a-i sprijini financiar
2020-02-16 21:01 NATIONAL: Mai întâi în Schengen, apoi în Zona Euro, sustine Ludovic Orban
2020-02-16 16:57 Premierul Ludovic Orban participă la Conferința Internațională de Securitate de la Munchen
2020-02-15 21:12 Perchezitii si la Giurgiu, la persoane banuite de trafic de droguri
2020-02-15 21:12 E bine de stiut! Care sunt indicatorii utilizați în sistemul public de pensii pentru anul 2020
Ultimele știri din Giurgiu
Azi 11:47 Deputatul PNL Alexandru Andrei îi asigură pe legumicultori că Programul Tomata va continua
Azi 10:45 BRÂNCUŞI ŞI… DEŢINUŢII DIN PENITENCIAR
Azi 10:27 Încă o maşină de lux furată din Occident, descoperită în Vama Giurgiu
Azi 10:06 Strada Gării va fi redeschisă traficului rutier
Azi 10:06 „Iubește românește de Dragobete”, la Ateneul „Nicolae Bălănescu”
Azi 00:46 Preşedintele Klaus Iohannis: „Mediul rural nu poate fi condamnat, la infinit, la sărăcie şi subdezvoltare”
Ieri 23:45 Pompierii au fost solicitați pentru deblocarea unei uși
Ieri 23:45 EVALUAREA ACTIVITĂȚII POLIȚIȘTILOR INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU IMIGRĂRI ÎN ANUL 2019
Ieri 23:45 Intervențiile pompierilor într-o singură zi
Ieri 20:39 Eurodeputatul Dan Motreanu, vicepreședinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European
Ieri 20:28 Bădălău din vânător pozează în vânat, ca şi cum lupului i-ar fi frică de iepure …
Ieri 19:47 Cercetat de polițiști pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Ieri 19:47 De ce urlă sirenele Pompierilor şi Ambulanţei… ACUM în Giurgiu!
Ieri 17:47 Ecouri la incendiul de la Bolintin Vale
Ieri 17:35 E oficial! Strada Gării din Giurgiu va fi redeschisă traficului rutier
Ieri 17:20 ÎNCĂ O ”FUMIGENĂ” PSD DEMONTATĂ: PROGRAMUL ”TOMATA” CONTINUĂ!
Ieri 15:59 GLAC – întrunit în ședință la Giurgiu
Ieri 15:59 Trei ore de luptă cu focul pentru pompieri, la Bolintin
Ieri 15:33 Europarlamentarul Dan Motreanu materializează în Parlamentul European preocuparea pentru o Românie cât mai nepoluată
Ieri 15:15 INCENDIU PUTERNIC LA BOLINTIN
Ieri 14:41 Bolintinu’n flăcări! Și fum! Îi pasă cuiva?
Ieri 12:29 Planul Naţional Strategic al liberalilor pentru agricultură va elimina deficitul comercial și va genera excedent
Ieri 11:26 Planul Premierului Orban pentru redevențe. 80% din redevenţe pe exploatările de suprafaţă să rămână la bugetele locale
Ieri 10:32 Curentul electric, întrerupt astăzi în mai multe zone din judeţul Giurgiu!
Ieri 09:24 Evgeni Stanimirov, la Giurgiu, cu o expozitie de fotografie: ”Dunarea, Perla oraselor Giurgiu si Ruse”
Ieri 09:02 La mulţi ani, domnule primar Gheorghe Breazu !
2020-02-17 22:28 Creștem prin Cultură- proiect în beneficiul copiilor
2020-02-17 20:30 Pesta porcină pentru un întreprinzător din Giurgiu este aducătoare de profit. 700.000 lei în aproape două săptămâni
2020-02-17 19:54 În trafic, conducea o autoutilitară… având o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat
2020-02-17 18:50 Teribilism. Un minor, de 16 ani, s-a urcat la volanul unui autoturism, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat în afara părții carosabile
2020-02-17 18:27 VIDEO Limbaj de mahala în Parlament marca Bădălău: “Du-te în pu*a mea!”
2020-02-17 17:43 Intervențiile pompierilor în weekend
2020-02-17 16:45 Locuri de muncă vacante la nivel național si județean, precum şi în reţeaua EURES
2020-02-17 16:24 VREMEA FRUMOASĂ, COȘMARUL POMPIERILOR: CINCI INCENDII DE VEGETAȚIE, ÎN DOUĂ ZILE
2020-02-17 15:37 Aproape 900 de cereri depuse la Casa Judeţeană de Pensii Giurgiu, pentru tratament balnear
2020-02-17 14:59 Aprobarea bugetului – cel mai important subiect al ședinței CJ din 14 februarie
2020-02-17 14:59 Proiect actualizat de consilierii județeni: reabilitarea DJ 401 A
2020-02-17 14:59 Reabilitarea drumurilor județene rămâne în atenția consilierilor
2020-02-17 14:59 DJ 505, tema unei hotărâri a Consiliului Județean
2020-02-17 14:59 Suzuki își extinde gama de modele hibrid si devine primul producator care comercializeaza doar modele hibrid 12V si 48V. Time to Hybrid!
2020-02-17 14:34 IPJ Giurgiu: 45 de permise reținute, 10 certificate de înmatriculare retrase și 539 de sancțiuni contravențional
2020-02-17 13:58 Noi schimbări în structura Consiliului Județean
2020-02-17 13:58 Cum au fost repartizați banii din fondul la dispoziția CJ?
2020-02-17 13:37 Doliu la Primăria municipiului Giurgiu…
2020-02-17 12:57 AJOFM: locuri de muncă vacante în țară și străinătate
2020-02-17 11:30 Polițiștii români vor fi dotați cu camere video portabile, pentru a înregistra discuţiile cu cetăţenii din trafic
2020-02-17 10:26 ANUNŢ PUBLIC
2020-02-17 09:54 Cumpărau droguri din Constanța și le vindeau în Giurgiu
2020-02-17 09:54 Elevii pot primi ajutor financiar de 200 de euro ca să-şi cumpere calculatoare. Care sunt condiţiile
2020-02-17 09:54 After-schoolurile cu plată din şcoli au fost legalizate
Ultimele știri din România
Azi 12:22 Fată de 15 ani, ascunsă printre bagaje, într-un microbuz, la Vama Nădlac
Azi 12:22 Impozit 2020. Cum poți plăti online taxele și impozitele, în 2020
Azi 12:22 ANTENA3.RO LIVE. Despre noi, despre stat, pungile de plastic și despre resturile de mâncare cu Maria Coman și Dragoș Tuță, joi, de la ora 15.00
Azi 12:22 Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Cum se folosesc corect prepoziţiile ''din'' şi ''dintre''
Azi 12:22 Doctorițe obligate să se radă în cap, înainte de a fi trimise în Wuhan, epicentrul epidemiei de coronavirus
Azi 12:22 Un expert japonez care a tratat Ebola a urcat la bordul Diamond Princess: „E haos total. Mi-a fost frică”
Azi 12:22 Senatorul Emanoil Savin revine la PSD
Azi 12:22 Prognoza meteo: Iarna se întoarce. Se anunţă lapoviţă şi ninsori în România
Azi 12:22 Ministrul Sănătăţii vrea să introducă taxe pe zahăr şi pe grăsimi
Azi 12:22 Bărbat alungat din sat, de teama virusului ucigaş. "Ăla de coroană, sau cum îi zice. Am auzit că virusul deja-i în Satu Mare. Mi-e frică, încă-s tânără"
Azi 12:22 Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Valencia, după ce avionul s-a stricat
Azi 12:22 MAE, despre cel de-al doilea român cu coronavirus: Se simte bine și nu manifestă simptome
Azi 12:22 Amie Harwick, un fost model Playboy și terapeut-vedetă, a fost ucisă!
Azi 12:22 Brit Awards 2020. Lista completă a câștigătorilor industriei muzicale din Europa
Azi 12:21 Cum a cucerit-o Marius Șumudică pe Elena: „Era fată mare! Am mers la cușetă până la Hunedoara și am fost fericiți”
Azi 12:21 DORTMUND - PSG 2-1 // Ha La Land! Secretele lui Haaland, marea revelație a fotbalului mondial » A înscris mai multe goluri în Ligă decât Barcelona!
Azi 12:21 RETRO GSP // VIDEO+FOTO 110 ani de când Liverpool a ruinat sărbătoarea inaugurării Old Trafford
Azi 12:21 ISLANDA - ROMÂNIA // Mirel Rădoi, dezamăgit de Florinel Coman: „Mihăilă are un plus acum față de el”
Azi 12:21 Ion Țiriac, opinie categorică: „O să rămânem de râsul lumii dacă nu se întâmplă asta”
Azi 12:21 VIDEO GSP LIVE // Mihai Teja a recunoscut TOT! Cum se băga Gigi Becali peste el la FCSB
Azi 12:20 Al doilea român infectat cu coronavirus pe nava de croazieră Diamond Princess. Anunțul MAE
Azi 12:18 O eurodeputată din Franța acuză cluburile de fotbal pentru încălzirea globală - Folosesc excesiv avionul
Azi 12:18 Jurnalişti de la The Wall Street Journal lăaţi fără acreditări de China pentru titlul dat unui material
Azi 12:18 Câştigătorii galei Brit Awards 2020 sunt Lewis Capaldi şi Dave
Azi 12:18 Caz fericit în Argeș - O bătrână de 71 de ani care s-a rătăcit în pădure a fost găsită teafără după o noapte de căutări
Azi 12:18 Agenția Metropolitană Brașov își bate joc de călători: În comuna Teliu, autobuzul nu oprește în stații pentru că acestea nu există
Azi 12:18 Indicele ROBOR la 3 luni continuă scăderea şi atinge cel mai mic nivel din ultimele 3 luni
Azi 12:18 Date proaspete: Veniturile consolidate ale Telekom Romania au crescut anul trecut cu 5%
Azi 12:18 Ludovic Orban: Constantin Brâncuși și-a cultivat talentul înnăscut, dar nu și-a uitat rădăcinile
Azi 12:18 Partidul Puterii Umaniste va candida pe liste proprii la alegerile locale
Azi 12:18 VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 2: 'Pă foame nu mai halește nimeni Brâncuși!' (VIDEO)
Azi 12:18 Ministrul Sănătății anunță legea malpraxisului: Avem de 3 ori mai multe procese ca SUA
Azi 12:18 'Axinte' de la Vacanța Mare, declarații la ieșirea de la DNA: 'Cred că inculpat. Am vrut doar să ajut'
Azi 12:18 După tragedia copilul mort de la Pitești, ministrul Sănătății dă asigurări: 'Va fi un segment dedicat medicinei stomatologice pentru copii şi non-asiguraţi'
Azi 12:18 Marcel Ciolacu anunță PRĂRPĂD în sistemul de sănătate: Privatizarea ne va afecta pe toți!
Azi 12:18 OFICIAL MAE: Al doilea român infectat cu coronavirus pe nava de croazieră Diamond Princess
Azi 12:18 Finul lui Dragnea bate recorduri: A revenit în PSD după patru luni, timp în care a fost la PNL şi Pro România
Azi 12:18 Varujan Vosganian: 'Circ cum a fost în acest Parlament nu am mai văzut'. Care este teama deputatului ALDE privind anticipatele
Azi 12:18 Ordonanța anticipatelor merge la lada de gunoi (Analiza)
Azi 12:18 MERITOCRAȚIE, nu glumă: funcționara publică pusă de Nicolae Robu să stea suport lângă telefon e FIICA contabilei PNL Timiș
Azi 12:18 VIDEO Scene violente la „Survivor România“: o concurentă i-a spart nasul unui coleg. Decizia luată de producători
Azi 12:18 Cum a ajuns un tânăr să facă bani din etnobotanice în arestul la domiciliu. Mai avea două condamnări la activ
Azi 12:18 Momente de teroare trăite de un elev de 13 ani, chiar pe holurile şcolii din Deva în care învaţă
Azi 12:18 Isterie la Brăila din cauza fricii de coronavirus. „Să nu se mai aducă nimic din China!“
Azi 12:18 Centrul oraşului Galaţi, fără apă potabilă joi. Lista tuturor străzilor şi blocurilor afectate de restricţie
Azi 12:18 Statele Unite impun noi reguli presei oficiale chineze. Reacţia Beijingului
Azi 12:18 Casa Verde Fotovoltaice. Când începe instalarea panourilor şi cum poţi afla dacă ţi-a fost admis dosarul
Azi 12:18 MAE confirmă că un al doilea român de pe nava de croazieră Diamond Princess e infectat cu coronavirus
Azi 12:18 Sergiu Sîrbu, după ce a părăsit partidul: Unii colegi vor atât de mult la putere, că sunt gata să pupe mâna Socialiştilor
Azi 12:18 Restaurarea unei cetati din secolul XIV, intarziata din cauza lipsei fortei de munca. Primar: Sper sa nu reziliem contractele de finantare
Află știrile din România pe Facebook