Donald Tusk, un MAESTRU al retoricii. Cum şi-a învăţat discursul în limba română

Ca de fiecare dată în ocazii speciale, preşedintele Consiliului European Donald Tusk a stârnit valuri de entuziasm la Bucureşti, cu discursul de joi seara de la Ateneu. Rostit impecabil în limba română, cu referinţe spre nume sau simboluri româneşti cu rezonanţă internaţională, mesajul său s-a încheiat cu un apel către români, să apere fundamentele civilizaţiei europene precum Duckadam - poarta Stelei în finala de la Sevilla. Cu exact un an în urmă, la Sofia, le transmitea bulgarilor să fie la fel de eficienţi în schimbarea perspectivei europene asupra Balcanilor, precum Hristo Stoicikov la Cupa Mondială din 1994.

Traducătorul discursului preşedintelui Consiliului European a povestit pentru Mediafax cum a învăţat acesta să citească în limba română. Dan Mărăşescu este şeful unităţii de traducere în limba română al secretariatului general al Consiliului UE.

”Traducerea nu a fost esenţială, dar e de mare impact faptul că a vorbit în limba română. Lucrăm şi pentru preşedinteke Tusk şi pentru Preşedinţia română, pe legislaţie şi pe declaraţii politice....
sursa: Gandul.info

2019-01-12 01:21
Ultimele știri din Gandul.info
Azi 13:55 În urma protestului COTAR, Guvernul a decis modificarea legii taximetriei în scopul „înlăturării pirateriei din transportul de persoane”
Azi 13:55 Cerere în căsătorie cu mascaţi. O poliţistă din Iaşi a avut parte de surpriza vieţii ei, în urma unui apel la 112/ Poliţist: Orice e frumos, la alţii, dar când ai noştri fac asta, devenim nişte ipocriţi mâncaţi de ură şi venin
Azi 13:55 Timiş: Anchetă în cazul unui pacient mort, operat de un medic voluntar
Azi 13:55 Cum explică ministrul Cuc OPRIREA lucrărilor la Centura Bacăului, la o săptămână după ce au început: Muncitorii au primit zile libere
Azi 13:55 LOTO, LOTO 6/49. Numerele extrase la loto pe 21 martie. Premii mări la Joker şi Loto 6 din 49
Azi 13:55 Comisia Europeană intervine în dezbaterea din România privind canabisul
Azi 13:55 Unul dintre cele mai importante pasaje din Capitală, închis trei nopţi la rând pentru lucrări de întreţinere
Azi 13:55 Un judecător vorbeşte despre CAPCANA unui referendum pe justiţie. Ce s-ar putea întâmpla dacă acesta nu va avea o prezenţă de 50% plus 1
Azi 12:54 Un necunoscut a dat buzna în dormitorul unei femei, a stins lumina şi s-a aşezat lângă ea în pat. Gestul ciudat al individului
Azi 12:54 Prejudiciu de peste 400.000 euro din vânzarea unei monede virtuale. Cum au încercat reprezentanţii companiei să păstreze aparenţa legalităţii
Azi 12:54 Badea, preşedintele ASF: Numărul poliţelor RCA a crescut în 2018, asigurările de viaţă la cel mai ridicat nivel
Azi 12:54 Primul smartphone din lume cu acumulator de 18.000 mAh poate fi comandat. Cât costă şi la ce PREŢ promoţional poate fi achiziţionat un pachet de două telefoane
Azi 12:54 Accident în lanţ la Braşov. Opt maşini implicate, o persoană rănită
Azi 12:54 Fost ministru al Sănătăţii, despre legalizarea canabisului: Nu înţeleg atribuţia lui Teodorovici
Azi 12:54 Amenda BIZARĂ primită de un şofer, printr-un proces verbal cu greşeli gramaticale. „A fost depistat cu pneurile murdare de noroi ÎMPRĂŞTIINDUL pe asfalt”
Azi 12:54 Reacţia „măcelarului din Balcani”, după ce a primit ÎNCHISOARE PE VIAŢĂ pentru GENOCID. Radovan Karagici susţine că „s-a sacrificat” pentru sârbi
Azi 12:54 ASF a publicat noile TARIFE de referinţă pentru RCA. Câţi bani vor scoate din buzunare şoferii
Azi 11:53 Everest: Noi cadavre au fost descoperite din cauza topirii gheţarilor
Azi 11:53 Individul care a incendiat un autobuz şcolar în Italia, pus sub acuzare pentru TERORISM
Azi 11:53 Oraşul care se prăbuşeşte pe zi ce trece
Ultimele știri din România
Azi 14:24 Statul paralel: Tudorel Toader dă recomandări scrise judecătorilor pentru procesele în care se judecă drepturile salariale pentru bugetari
Azi 14:23 Tăriceanu, mesaj pentru Marea Britanie: ”Te rog să amâni Brexitul pentru totdeauna”
Azi 14:23 Deputat ALDE: Pacientul Dragnea a vrut să își plătească tratamentul, nu să se ducă la stat pe banii statului / A vrut și intimitate, nu saloane aglomerate
Azi 14:23 Căpitanul de 29 de ani al avionului prăbușit în Etiopia nu se antrenase pe simulatorul pentru Boeing 737 MAX
Azi 14:23 Surpriza de la prezidențialele din Slovacia pare că se va confirma în turul 2: Caputova este creditată cu 60,5% dintre voturi
Azi 14:23 Șeful de cabinet al lui Juan Guaidó a fost reținut
Azi 14:23 Brexit: Cei 27 se orientează spre respingerea datei de 30 iunie (surse diplomatice)
Azi 14:16 Cluburi uitate: HVV Den Haag! » A patra cea mai titrată echipă din Olanda s-a scufundat în ligile de amatori
Azi 14:16 VIDEO+FOTO Naționala U21 s-a relaxat la mall înaintea meciului cu Spania » Românii i-au asaltat pe jucătorii lui Mirel Rădoi pentru poze și autografe
Azi 14:16 SUEDIA - ROMÂNIA // Ilie Dumitrescu și Gabi Balint i-au făcut echipa lui Contra cu Suedia: Deac, Manea și Pușcaș titulari » „Trebuie să subordonăm adversarul prin calitățile tehnice”
Azi 14:16 Marius Niculae a semnat cu Dinamo lui Badea și va reveni pe teren la 37 de ani
Azi 14:16 CSA Steaua l-a transferat pe Marius Pena, campion al Ligii 1 și marcator în Champions League: „Am venit pentru suporteri”
Azi 14:16 EXCLUSIV Selecționerul U19, Daniel Oprescu, prima reacție după umilința cu Irlanda: „Scorul e mai mare decât diferența de valoare”
Azi 14:12 eMAG – Lichidare de stoc pentru mobilier si articole de casa – 5 oferte excelente
Azi 14:12 Altex - Cele mai interesante oferte din promotia de Super Oferte
Azi 14:12 Tăriceanu, în campanie la tarabă. "Baie de mulțime", într-o piață din Capitală
Azi 14:12 Simona Halep, pe acoperişul lumii. Sportiva noastră a primit un premiu surprinzător
Azi 14:12 Facebook explică de ce nu a oprit LIVE-ul cu masacrul din Noua Zeelandă
Azi 14:12 Tensiuni în echipa de Fed Cup a României! Care este motivul
Azi 14:12 De ce ar trebui să consumi ștevie toată primăvara. Beneficii incredibile
Azi 14:12 Copilul prinde capul șarpelui uriaș. Ce se întâmplă mai apoi pare ireal - VIDEO
Azi 14:12 Negocieri dure pe OUG 114. Ministrul de Finanțe, față în față cu administratorii de pensii private
Azi 14:12 Teodorovici, acuzat de Cîţu că face jocurile Rusiei pe banii românilor
Azi 14:04 Firicel din „Las Fierbinţi“, diferit la Premiile Gopo. Cum arată actorul în viaţa reală
Azi 14:04 Organizatorii turneului de la Miami au anunţat ora meciului Irina Begu - Bianca Andreescu
Azi 14:04 Corina Creţu va participa, la Bucureşti, la prezentarea Raportului de ţară 2019 pentru România din cadrul Semestrului european
Azi 14:04 Sindicaliştii de la metrou protestează la Ministerul Transporturilor. „13 trenuri sunt imposibil de controlat”
Azi 14:04 Cine şi câţi bani ia pentru spălarea imaginii Arabiei Saudite după uciderea jurnalistului Jamal Kashoggi
Azi 14:04 Motivul pentru care clipul de promovare a României a fost blocat pe YouTube: Ministerul Turismului şi Pro TV au oferit explicaţii
Azi 14:04 Ce bani primesc primăriile de la Consiliul Judeţean şi ce spune preşedintele CJ Olt despre salariile mărite şi schemele de personal umflate
Azi 14:04 Simona Halep, locul 3 în topul mondial al anului 2018 realizat de Asociaţia Internaţională a Presei Sportive. Câştigător surpriză la băieţi
Azi 14:04 Teodorovici, acuzat că este spion rus. Cîţu susţine că face parte din conducerea unei bănci controlate de Putin care va finanţa Fondul Suveran
Azi 14:04 Alexandra Dulgheru, dezvăluiri din culisele WTA. Cum a pus-o Roger Federer la punct pe Maria Sharapova
Azi 14:04 VIDEO Momentul terifiant în care o mamă cu bebeluşul în braţe strigă după ajutor dintr-o clădire incendiată de vestele galbene în Paris
Azi 14:04 Denise Rifai este înlocuitoarea lui Rareş Bogdan la Realitatea TV
Azi 14:04 Reuters: Românii, trimişi acasă de britanicii susţinători ai Brexit. „Suntem acuzaţi că furăm locuri de muncă şi că scădem salariile“
Azi 13:55 În urma protestului COTAR, Guvernul a decis modificarea legii taximetriei în scopul „înlăturării pirateriei din transportul de persoane”
Azi 13:55 Cerere în căsătorie cu mascaţi. O poliţistă din Iaşi a avut parte de surpriza vieţii ei, în urma unui apel la 112/ Poliţist: Orice e frumos, la alţii, dar când ai noştri fac asta, devenim nişte ipocriţi mâncaţi de ură şi venin
Azi 13:55 Timiş: Anchetă în cazul unui pacient mort, operat de un medic voluntar
Azi 13:55 Cum explică ministrul Cuc OPRIREA lucrărilor la Centura Bacăului, la o săptămână după ce au început: Muncitorii au primit zile libere
Azi 13:55 LOTO, LOTO 6/49. Numerele extrase la loto pe 21 martie. Premii mări la Joker şi Loto 6 din 49
Azi 13:55 Comisia Europeană intervine în dezbaterea din România privind canabisul
Azi 13:55 Unul dintre cele mai importante pasaje din Capitală, închis trei nopţi la rând pentru lucrări de întreţinere
Azi 13:55 Un judecător vorbeşte despre CAPCANA unui referendum pe justiţie. Ce s-ar putea întâmpla dacă acesta nu va avea o prezenţă de 50% plus 1
Azi 13:50 33 de ani de la tragedia din mina Vulcan! 17 persoane au murit pe loc în urma exploziei puternice, iar 17 copii au rămas orfani! Cum au încercat autoritățile să mușamalizeze accidentul
Azi 13:50 Uită-te la ei dacă ai o zi proastă, fericirea este garantată! Cincizeci de copilași cu sindrom Down au recreat un videoclip al formației Queen
Azi 13:50 BNR Curs valutar 21 martie. Vești bune pentru leu! Cât scad astăzi euro și lira sterlină
Azi 13:50 Un bebeluș de cinci luni a murit subit, în aeroport! Tatăl copilului, sfâșiat: ”Era numai un zâmbet! Am avut nevoie de șapte ani ca să-l concepem!”
Azi 13:50 Ziua Internațională a Poeziei. Prima poezie în limba română, scrisă de un preot
Azi 13:50 Walt Disney Co. a încheiat achiziţia de 71,3 miliarde de dolari a 21st Century Fox
Află știrile din România pe Facebook