Efectele bullying-ului asupra Generației Z și Alpha

Bullying-ul este un fenomen cunoscut de decenii întregi, reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic asupra copiilor de către alți copii și se manifestă foarte des în mediul școlar. De câțiva ani, expansiunea fără precedent a rețelelor sociale online a mutat acest fenomen traumatizant pentru copii și adolescenti în mediul virtual. 

Efectele bullying-ului asupra Generației Z și Alpha

Din nefericire, România ocupă locul 3 la nivel european privind bullying-ul, potrivit OMS, iar aproape 400.000 de elevi sunt amenințați cu bătaia și 220.000 – bătuți în mod repetat de colegi, potrivit studiului național al Organizației Salvați Copiii. 
Psihologul Lenke Iuhoș consideră că efectele bullying-ului asupra sănătății psihice a copiilor, în special asupra copiilor din Generația Z (care au prins o parte din copilărie în afara “lumii digitale”) pot varia de la forme mai puțin grave la forme extrem de grave, cum ar fi: insomnia, ticurile, anxietatea, tulburările de comportamente, instabilitate alimentară, uneori și crizele de identitate, multiplicate și de gânduri de adicții.
“Hărțuirea fizică și abuzul emoțional nu sunt fenomene noi, ci există din cele mai vechi timpuri, deoarece stă în natura umana ca oamenii să se raporteze unii la alții prin prisma puterii pe care o manifestă. În societatea modernă, hărțuirea fizică nu mai este așa răspândită precum în trecut, iar abuzul emoțional este cel care definește, în mare parte, aspectele bullying-ului, prin: folosirea etichetelor, amenințărilor, umilirii, jignirilor, răspândirii de zvonuri false etc. Motivele pentru care elevii hărțuiesc și agresează alții elevi sunt, de cele mai multe ori, dorința a fi populari, de a fi respectați de restul grupului”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

Agresorii identifică victimele după unele semnalmente
Totodată, specialistul afirmă că agresorii hărțuiesc întotdeauna persoanele pe care le consideră vulnerabile, atât fizic, cât și psihic, deoarece în spatele comportamentului de tip bullying există o stimă de sine scăzută și multitudini de frustrări a agresorului, pe care încearcă să o compenseze prin agresivitate. 
“De cele mai multe ori, elevi supraponderali sau subponderali, elevi care poartă ochelari, cei care au o stimă de sine scăzută, cei care sunt vulnerabili si nu se pot apăra singuri sau cei care fac parte din familii cu situații financiare precare sunt, de regulă, “ținele” agresorilor”. De cealaltă parte, agresorii au temperament inflexibil, nu sunt empatici, ba chiar se bucură când fac rău celorlalți și epatează cu această lipsă de empatie, crezând că este cheia popularității în societate”, declară psihologul Lenke Iuhoș.

Autoritățile din România ar trebui să ia mult mai în serios acest fenomen
Specialistul consideră că fenomenul este destul de grav, escaladează de la an la an și de la generație la generație, iar în cazul Generației Alpha, putem observa că indicele de empatie este mult mai scăzut decât în cazurile generațiilor anterioare. Totodată psihologul Lenke Iuhoș afirmă că autoritățile române ar trebui să acorde o mai mare importanță atât bullying-ului din școli, cât și bullying-ului de pe Internet, pentru protecția drepturilor copilului. “Se impune introducerea unei discipline care să abordeze inteligența emoțională, deoarece copiii din ziua de azi reușesc tot mai greu să-și managerieze emoțiile, simțirile, reacțiile iar de cele mai multe ori acționează conform sistemului de principii "cu drepturi". Copiii pot fi învățați, prin intermediul acestor cursuri, cum să-și gestioneze mai bine emoțiile și sentimentele și cum să-și canalizeze furia și frustrarea în scopuri constructive, și nu distructive. Totodată, bullying-ul este un comportament învățat (nu ne naștem cu astfel de comportamente lipsite de empatie), care poate fi prevenită și combătută, printr-o relație mult mai strânsă între școală-părinți-copii-autorități”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.


sursa: Ultimele Știri
2020-01-14 09:05
Ultimele știri din România
Azi 10:48 Spectacol de teatru oferit celor din prima linie în lupta împotriva Covid-19
Azi 10:48 Ludogoreţ a început cu o înfrângere campionatul Bulgariei, ediţia 2020/2021
Azi 10:48 Harghita: Cinci tinere din Iaşi, rătăcite pe munte, găsite de jandarmi şi salvamontişti - VIDEO
Azi 10:48 Cîţu: Toate deficitele bugetare au explodat. Totuşi, România are cea mai mică creştere a deficitului bugetar faţă de estimarea iniţială
Azi 10:47 Mii de oameni au protestat în estul îndepărtat al Rusiei împotriva lui Vladimir Putin
Azi 10:47 40 de tineri din Dâmbovița aflați la Costinești, trimiși urgent acasă de DSP după ce unul a fost confirmat cu coronavirus
Azi 10:47 Povestea dramatică a gravidei care a murit de coronavirus, fără să aibă alte boli. O rudă a dezvăluit de unde a pornit totul
Azi 10:47 SUA anunță că va reduce trupele sale din Afganistan la mai puțin de 5.000 de militari
Azi 10:47 Sute de vase de pescuit din China acţionează ilegal în largul Insulelor Galapagos și pun ecosistemul în pericol: "Pescuiesc tot!"
Azi 10:45 Incendiu la un depozit de furaje din comuna botoşăneană Ripiceni
Azi 10:45 Vremea 9 august. Prognoza meteo pentru București și țară - caniculă, dar și vânt puternic
Azi 10:45 VIDEO. Scandal în SUA. Poliția a deschis focul asupra unei mașini în care se aflau 5 copii
Azi 10:45 "Babyteeth – Prima iubire", câștigătorul TIFF 2020. „Tudor Giurgiu: TIFF 19 a învins COVID-19”
Azi 10:45 Sylvester Stallone, surprins la o plimbare pe plajă cu soția sa. Cum arată actorul la 74 de ani
Azi 10:44 Rangers – St.Mirren: Cota 7 pentru ”1” și Ianis deschide scorul! Analiza meciului este pregătită »»
Azi 10:44 Lovitură grea pentru Dan Petrescu! O vedetă, gata să plece de la CFR! Și-a depus memoriu și vrea să fie liber de contract | EXCLUSIV
Azi 10:44 Un campion cu CFR Cluj a dezvăluit drama care îi putea încheia cariera: „Am fost tratat de un veterinar! Îmi trăgea sânge, îl amesteca cu o soluție și mi-l băga în burtă”
Azi 10:44 Vești excelente pentru Dan Petrescu! CFR și-a aflat cele trei posibile adversare din primul tur preliminar al Ligii Campionilor și are șanse foarte mari de calificare
Azi 10:43 Babyteeth: Prima iubire câștigă Trofeul Transilvania la TIFF 2020
Azi 10:43 Picnic nocturn de Perseide
Azi 10:40 Virgil Musta dă asigurări! Împreună vom reuși. În ce stare se află sistemul medical din România
Azi 10:40 Răsturnare de situație. Ce se întâmplă cu înmormântarea lui Emi Pian. Decizia luată de familia interlopului
Azi 10:40 Huawei stopează producţia cipurilor flagship Kirin. Care este motivul
Azi 10:40 Tik Tok ia măsuri după ce a aflat că ar putea fi interzisă
Azi 10:39 Peste o sută de mii de persoane au trecut prin punctele de frontieră în ultimele 24 de ore
Azi 10:39 Noua Zeelandă: un bărbat primește 10.000 de dolari pe an pentru a fi vrăjitor oficial al unui oraș
Azi 10:39 Filmul „Babyteeth: Prima iubire” câștigă Trofeul Transilvania la TIFF 2020
Azi 10:38 România va avea o criză mai ușoară decât au estimat agențiile de rating, susține ministrul Cîțu
Azi 10:38 Huawei va opri producția cipurilor flagship Kirin, din cauza presiunilor americane asupra operațiunilor sale
Azi 10:36 NU l-a uitat! Messi a REFUZAT sa dea mana cu un jucator de la Napoli dupa victoria din Champions League: ce l-a deranjat pe argentinian
Azi 10:36 "Va fi greu sa piarda cu aceasta Barcelona!" Val de optimism la Munchen! Ce spune o legenda a lui Bayern despre duelul din sferturile Champions League
Azi 10:36 Razvan Marin, pasa de gol in amicalul cu Waalwijk. Mijlocasul roman are o SANSA imensa de a intra in calculele antrenorului in acest sezon!
Azi 10:36 BREAKING NEWS! Viorel Moldovan va fi noul antrenor al Petrolului! Anunt de ultima ora: 'Au ajuns la o intelegere'
Azi 10:33 Un bărbat din Noua Zeelandă primeşte 10.000 de dolari pe an pentru a fi vrăjitor oficial al unui oraş
Azi 10:33 Experţii spun că eroarea de pilotaj ar fi cauzat tragedia aviatică din India
Azi 10:33 Jandarmii harghiteni şi salvamontiştii au căutat şi au găsit cinci tinere rătăcite pe munte. În ce stare erau
Azi 10:33 VIDEO Se bucură de soare, dar uită de distanţare. Sute de persoane s-au înghesuit pe o plajă din Marea Britanie
Azi 10:31 Regatul Unit, în „pole position” în ceea ce priveşte recuperarea economică: Gigantul elveţian UBS are încredere în planul de infrastructură de 5 miliarde de lire al guvernului britanic
Azi 10:29 Samsung Galaxy Z Fold 2 lansat cu multe îmbunătățiri importante
Azi 10:27 India: Incendiu într-un hotel în care erau izolați mai mulți infectați cu coronavirus. Cel puțin 9 morți și 30 de răniți (VIDEO)
Azi 10:27 Petrecere cu peste 100 de invitați pentru majoratul fiicei unui cunoscut interlop. Autoritățile n-au intervenit pentru că nu s-a încălcat nici o măsură
Azi 10:24 Pandemia de COVID-19: Noua Zeelandă a marcat 100 de zile fără transmitere comunitară
Azi 10:24 Italia extinde obligaţia de izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din România şi Bulgaria
Azi 10:24 Cum a ajuns Cristi Puiu viral cu ”200 de minute”
Azi 10:24 Sarbatoare in aceasta tara: 100 de zile fara transmitere comunitara a coronavirusului. Granitele continua sa fie inchise
Azi 10:24 „Regele, regele!”. Sute de interlopi scandeaza si aplauda la inmormantarea sefului clanului Duduianu
Azi 10:24 Cele mai folosite coduri PIN pentru telefoane. Un sfert dintre utilizatori folosesc cifre usor de intuit
Azi 10:24 PNL mai face o achiziţie: un primar cunoscut pentru faptul că a agresat un tânăr care l-a înfruntat pe Dragnea
Azi 10:24 Camera Preliminară, o "gaură neagră" a procesului penal. Numeroase cauze tergiversate la nesfârşit: "Mineriada", "Revoluţia"
Azi 10:23 Cum să reducem consumul de plastic. Sfaturi și recomandări
Află știrile din România pe Facebook