Ioana Constantin (PMP): „O să vin cu un blat de tort, să vedem cine îl revendică și cine știe rețeta lui” (VIDEO)

Ioana Constantin, secretarul general adjunct al PMP, deplânge situația politică din România și consideră că discuțiile de pe prima scenă s-au îndepărtat de scopul lor real, și anume îndeplinirea obligațiilor față de cetățean.

„La următoarea emisiune o să vin cu un blat de tort. Un blat frumos, mare. Să vedem cine îl revendică și cine știe rețeta lui, că atâtea blaturi se pun în discuție, încât la un moment dat se pune întrebarea legitimă. Cine...
sursa: B1

2020-02-17 23:19
Ultimele știri din B1
Azi 01:28 Radu Banciu, după ce Boris Johnson a ajuns la terapie intensivă: „Un motiv să ne simțim în sfârșit cu toții egali pe această lume” (VIDEO)
Azi 00:23 Autoritățile de la Kiev neagă creşterea nivelului radioactivităţii ca urmare a incendiului din apropiere de Cernobîl
Azi 00:23 Sindicatele din Transporturi:  CFR Călători, compania cea mai afectată de pandemia COVID-19
Azi 00:23 PSD a invitat toți actorii politici relevanți la o dezbatere pe strategia anti-coronavirus. Ciolacu: Parlamentul nu are o comunicare reală cu Guvernul. Suntem în urmă față de tot restul Europei (VIDEO)
Azi 00:23 Rareș Bogdan: „Va trebui să avem curaj și să luăm bani de pe piețe externe” / „Propunerea mea este să renunțăm la Green Deal și să alocăm toți banii către sistemul de sănătate publică din UE” (VIDEO)
Ieri 23:17 Ionel Dancă: Mandatele aleșilor locali vor fi prelungite până cel târziu la finalul anului
Ieri 23:17 Minsitrul Educației: Simulările examenelor naţionale au fost anulate și înlocuite cu "teste de antrenament"
Ieri 23:17 Nelu Tătaru cere verificări la Spitalul Municipal Timișoara după ce zece nou născuți au fost depistați pozitiv la COVID-19
Ieri 23:17 Premierul britanic a fost mutat la terapie intensivă, după ce starea sa s-a înrăutățit. Infectat cu COVID-19 între timp, Boris Johnson fusese inițial adeptul imunizării colective
Ieri 23:17 Coronavirus. Alte 8 decese în România
Ieri 22:12 Primarul comunei Racovița, din județul Timiș, a decedat. El ar fi fost testat pentru noul coronavirus, urmând să se afle rezultatul
Ieri 22:12 Guvernul Orban, noi decizii pentru ieșirea din impasul economic provocat de COVID-19. Florin Cîțu: Cheltuielile s-au mărit considerabil, iar veniturile s-au redus. Deficitul pentru 2020 va crește semnificativ (VIDEO)
Ieri 22:12 Ministrul Marcel Boloș, la finalul ședinței de Guvern: Cadrele medicale implicate în tratarea COVID-19 vor primi un spor lunar în valoare de 2.500 lei
Ieri 22:12 Dr. Adrian Marinescu: Vârful ar putea fi atins între Paște și 1 Mai, dar trei scenarii pot da toate calculele peste cap / Echipamentele, necesare pentru toate cadrele medicale, nu numai pentru cele din prima linie (VIDEO)
Ieri 21:07 COVID-19: Numărul deceselor în SUA a atins pragul de 10.000. Specialiștii averizează că urmează o săptămână critică: “O situație similară cu 9/11 sau cu bătălia de la Pearl Harbor”
Ieri 21:07 Medicul Radu Țincu: Dinamica pandemiei va modela răspunsul fiecărui stat. Vârful epidemic din România, greu de anticipat pentru că nu știm cum se vor comporta oamenii de Paște (VIDEO)
Ieri 21:07 Coronavirus. Franța înregistrează cea mai neagră zi de la debutul pandemiei, cu 833 de morți în 24 de ore
Ieri 21:07 COVID-19: Noua conducere a Spitalului Județean Suceava anunță intrarea în carantină instituționalizată a personalului medical. Județul a ajuns "Lombardia României"
Ieri 20:03 COVID-19: Numărul deceselor în SUA a atins pragul de 10.000. Specialiștii averizează că urmează o săptămână critică: “O situație similară cu 9/11 sau cu bătălia de la Pearl Harbor”
Ieri 20:02 COVID-19: Amenzile pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare pot fi plătite și online
Ultimele știri din România
Azi 07:36 Jucătoarea de tenis Sorana Cârstea împlinește astăzi o cifră rotundă: 30 de ani | „Dacă aș lua-o de la început cu viața mea, aș alege tot tenisul” | Galerie FOTO
Azi 07:36 Ce surprize au pregătit tinerele jucătoare de tenis pentru sărbătorita Sorana Cârstea. Mesaje emoționante de la colege | VIDEO
Azi 07:36 Un atacant de Premier League, concentrat în marina militară. Când este așteptat la antrenamentele echipei sale
Azi 07:34 Preşedintele Trump anunţă încheierea unui acord cu 3M pentru livrarea a milioane de măşti
Azi 07:34 Raed Arafat AVERTIZEAZĂ: Nu am ajuns la perioada de vârf! Este riscant să speculăm
Azi 07:34 Bulgaria închide granițele: cetățenii din țările afectate de coronavirus au INTERZIS
Azi 07:34 Nr. 2 din PMP atenționează: Pacienții cu boli cronice nu sunt primiți în spitale!
Azi 07:34 Bill Gates: Ar putea urma pandemii mult mai periculoase decât coronvirusul
Azi 07:34 Ce ne așteaptă după epidemie. Economistul Daniel Dăianu spune că se impun măsuri nepopulare
Azi 07:34 Mişcarea Imperială Rusă (ultranaționaliști ortodocși) a fost declarată organizaţie teroristă în Statele Unite
Azi 07:25 Marinarii români, ”lucrători cheie”, care trebuie exceptați de la ordonanțele militare
Azi 07:25 A plătit călăii să-i răstignească fiul cu capul în jos – Calendar creștin ortodox: 7 aprilie
Azi 07:25 Vremea le face în ciudă românilor izolați la domiciliu, dar le poate aduce izbăvirea
Azi 07:25 Măsuri de siguranță ca-n filme într-un spital din vestul țării
Azi 07:25 Rușii au propriul medicament-minune pentru cazurile grave de Covid-19
Azi 07:25 Se vor tăia salariile, pensiile și alocațiile? Ministrul Finanțelor explică rectificarea
Azi 07:25 Alerta de la OMS îngrozește pe toată lumea! E vorba despre medici și asistente
Azi 07:25 Situație macabră în Spania. S-a ajuns ca morții să fie înmormântați provizoriu
Azi 07:20 Sondaj: Americanii se tem pentru locurile lor de muncă şi plata ratelor bancare, din cauza impactului economic al coronavirusului
Azi 07:20 Casa Albă analizează emiterea de către Trezorerie a unor obligaţiuni legate de coronavirus
Azi 07:17 Coronavirus - România: 4057 de cazuri confirmate
Azi 07:17 Coronavirus - România: 4057 de cazuri confirmate
Azi 07:17 Coronavirus - România: 4057 de cazuri confirmate
Azi 07:17 Coronavirus - România: 4057 de cazuri confirmate
Azi 07:17 Coronavirus - România: 4057 de cazuri confirmate
Azi 07:17 Coronavirus - România: 4057 de cazuri confirmate
Azi 07:11 Certinvest, SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia vor revocarea lui Tudor Ciurezu de la conducerea SIF Oltenia
Azi 07:10 ANM a actualizat prognoza meteo! Zonele în care canicula își face simțită prezența
Azi 07:10 Cornulețe de post, preparate în 5 minute (+ timpul de coacere)!
Azi 07:10 Macrou delicios, preparat în 15 minute!
Azi 07:10 Cârnați de casă!
Azi 07:07 Peste 10.000 de decese cauzate de COVID-19 în USA. Numărul este mai mare decât cel al morţilor din şase războaie
Azi 07:07 Francez salvat din munţi după ce a încălcat carantina pentru a merge în Spania după ţigări
Azi 07:07 Coronavirus în lume LIVE UPDATE 7 aprilie: Numărul deceselor din SUA, mai mare decât cel al morţilor din şase războaie / Începe testarea unui vaccin pe oameni
Azi 07:00 Concedieri şi şomaj tehnic la cote fabuloase: Mai mult de o cincime din angajaţi stau acasă
Azi 07:00 Bulgaria interzice intrarea pe teritoriul său a străinilor din afara UE şi a celor proveniţi din unele state europene afectate de coronavirus
Azi 06:57 Test de cultură generală despre genetică şi medicină. Cine a descoperit structura ADN?
Azi 06:57 Cum obţii decoctul de urzică şi pentru ce este util. Reţete terapeutice şi cosmetice pe care le poţi prepara acasă
Azi 06:57 VIDEO Rafa Nadal, învins cu zâmbetul pe buze într-o partidă inedită de tenis pusă la cale pe timp de pandemie
Azi 06:57 Şeful fotbalului european, discurs teribil: „Nu mai pot dormi!“. Ce şanse sunt să mai vedem meciuri
Azi 06:57 VIDEO Izolarea nu e la fel pentru toţi: Cum arată complexul unde s-a închis Simona Halep
Azi 06:57 FOTO VIDEO Cum se apără planeta de coronavirus. În loc de măşti de protecţie, saci de nylon, cutii de carton sau balon
Azi 06:45 EXCLUSIV Moștenitorii lui Marcel Bărbuț intră pe piața imobiliară, după vânzarea Adeplast către Sika
Azi 06:45 ULTIMA ORĂ Miliardarul indian Sanjeev Gupta, noul proprietar al fostului Sidex Galați, a cumpărat în nume propriu Banca Română de Credite și Investiții de la Dorinel Umbrărescu și majorează capitalul
Azi 06:45 Pe Profit Insider: Țiței și carburanți - majorare de tarife
Azi 06:45 DOCUMENT Numărul angajaților la stat a crescut cu 5.300 în primele 3 luni de nouă guvernare. În spitalele administrației centrale a scăzut cu peste 1.000
Azi 06:43 Generația noastră are nevoie „de un nou Plan Marshall pentru Europa”
Azi 06:40 Simulările examenelor naţionale sunt anulate - ministrul Educației
Azi 06:40 Coronavirus în lume: Niciun nou deces în China, de la debutul epidemiei
Azi 06:35 Lovitură totală pentru toți pensionarii din România! Ce s-ar putea întâmpla în toamnă
Află știrile din România pe Facebook