PSD în fața unui mandat ratat pentru Aeroportul Internațional Iași

          După trei ani din mandatul lui Maricel Popa, în care s-au făcut zero investiții la Aeroport, PSD a tras concluzia că liberalii sunt vinovați pentru acest insucces. PSD a uitat că a pus un manager fără cunoștințe de specialitate în fruntea aeroportului, că a pus un președinte de Consiliu de Administrație fără studii superioare, cu toate astea, PNL este de vina pentru incompetența lor de a stabili și respecta un plan pe care tot ei l-au propus pentru dezvoltarea aeroportului.

Nu PNL a redactat scrisoarea de așteptări prin care s-a propus realizarea zonei cargo în clădirea Aviației Utilitare, nu PNL a gândit și redactat planul de administrare al aeroportului pentru actualul mandat, nu PNL este cel care a concediat jumătate din directorii și specialiștii de la Aeroport. 

          Înțelegem că îi deranjează pe tovarășii de la PSD că suntem foarte atenți la toate proiectele care vizează aeroportul, îi deranjează că avem o bună cunoaștere a realităților de la Aeroportul Iași, îi deranjează că urmărim respectarea strategiei de dezvoltare propuse prin planul de administrare, îi deranjează că monitorizăm să nu facă praf încă unul din puținele lucrurile bune care s-au întâmplat până acum în județul Iași.

          Pentru a demonstra interesul PSD de a își ascunde neputința în spatele demagogiei și atacurilor recente la adresa consilierilor județeni ai PNL, vă prezentăm situația obiectivelor de investiții asumate deopotrivă de către Consiliul Județean și actuala conducere a aeroportului:

1.   Zona Cargo propusă a fi realizată în clădirea Aviației Utilitare. Această clădire parăsită trebuia să fie reabilitată anul trecut. Bineînțeles că nu s-a concretizat această investiție și nici nu se va mai face ceva pentru că au schimbat destinația clădirii, fiind concesionată în ultima ședință de CJ către Institutul General de Aviație.

2.   Extinderea platformei de parcare și mișcare a avioanelor este o investiție esențială pentru colaborarea cu Aerostar, dar necesară și pentru a mări numărul de locuri de parcare pentru aeronave de la 9 la 14 aeronave. Conducerea aeroportului a propus finalizarea acestei investiții la 1 noiembrie 2019, dar nici nu au început sa lucreze la proiect. Compania Aerostar, cea care va face o investiție de 10 milioane Euro la aeroport într-o baza de mentenanță avioane civile, așteaptă de la 1 ianuarie 2019 ca această platformă să fie gata.

3.   Extinderea terminalului T3 este o investiție obligatorie și urgentă, pentru care încă nu s-a stabilit dacă se va face o extindere sau se va realiza un terminal nou la est de pistă. În ciuda priorității acestei investiții, termenul de realizare este nedefinit. 

4.   Construcția unui nou turn de control se află la stadiul de două rânduri scrise în planul de administrare al aeroportului.

          Nicio investiție propusă de actuala conducere a Aeroportului Iași nu s-a concretizat până acum. Tovarășii din PSD nu vad bârna din ochii aeroportului, unde singurul succes repurtat de ei este că au reușit pesedizarea lui în urma jihadului declanșat împotriva specialiștilor de la Aeroportul Iași.

          În ciuda minciunilor proliferate public de Maricel Popa, grupul consilierilor județeni ai PNL Iași a susținut și va susține proiectele importante care vizează dezvoltarea aeroportului. Am dovedit că suntem receptivi la dialog și argumente, dar asta nu presupune să dăm un vot în alb pentru orice le trece prin cap ‘experților’ care conduc aeroportul și Consiliul Județean. Nu avem nicio obligație fața de PSD. Avem obligația față de ieșeni de a demonstra o gândire critică, o buna cunoaștere a realităților de la Consiliul Județean, de la societățile și regiile subordonate, de a apără ce s-a făcut bun pentru Iași până acum și de a susține investițiile importante pentru Iași.

Romeo Vatră
Lider de grup al consilierilor județeni ai PNL Iași




sursa: Ultimele Știri
2019-06-29 12:33
Ultimele știri din România
Azi 11:15 Marius Copil, învins de fostul lider mondial Andy Murray la turneul ATP de la Antwerp (video)
Azi 11:15 Cuc admite c-a abuzat de poziţia sa, Dăncilă închide ochii: ”Când voi avea dovada unei greşeli, voi fi neiertoare”
Azi 11:15 Șase răniți după ce o ambulanţă și un taxi s-au ciocnit în Cluj-Napoca
Azi 11:15 Soția s-a trezit noaptea și i-a cerut să facă amor, dar bărbatul a refuzat-o, spunându-i că e obosit. Ce i-a făcut femeia timp de 18 luni, în fiecare zi, fără încetare
Azi 11:15 HOROSCOP pentru săptămâna 20 - 26 octombrie, cu Mariana Cojocaru. Berbecii au probleme de compatibilitate, Leii au un destin fragil
Azi 11:15 Un chirurg român i-a spus unui pacient să-și vândă casa pentru operație. I-a explicat medicului că nu are bani, că sunt amărâți. Nici că i-a păsat. Viața i-a întors-o doctorului: ce-a pățit chiar el
Azi 11:15 Accident cu trei victime, dintre care una încarcerată, pe E85, la Sascut
Azi 11:15 Mihai Constantinescu reînvăță să vorbească
Azi 11:15 Cod galben de ceață în mai multe județe din România
Azi 11:12 Campanie pentru repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale lui James Joyce din Elveţia
Azi 11:12 Peste 200 de permise reținute și mii de amenzi, șoferilor care nu respectă regulile la calea ferată
Azi 11:12 Trafic intens pe valea Oltului - Coloanele de mașini ating doi kilometri la Călimănești
Azi 11:12 Unul dintre avocații lui Trump amenință că va da în judecata CNN
Azi 11:12 Un irakian a fost arestat de autorităţile australiene în legătură cu moartea a peste 350 de oameni
Azi 11:12 SCANDAL în Timișoara - Fiul lui Sile Cămătaru a înjunghiat un bărbat într-un club de manele și a dispărut
Azi 11:12 Explozie de NERVI în PNL, din cauza programului de Guvernare: 'Eugen Teodorovici e un prost'
Azi 11:12 Suntem OBLIGAȚI prin lege: România le va pune migranților la dispoziție CASE și bani pentru un trai decent
Azi 11:12 Ședințe URGENTE la sediul PNL, Klaus Iohannis i-a băgat pe liberali la discuții: Reacție SURPRIZĂ a președintelui
Azi 11:11 VIDEO | Ionuţ Vînă, încântat de colaborarea cu Bogdan Argeş Vintilă. "Mister a venit cu filozofia lui, iar acest lucru se vede şi pe teren"
Azi 11:11 LIVE SCORE | Cupa Mondială de rugby continuă în Japonia! Suspans până la final între Australia şi Anglia, în primul sfert de finală
Azi 11:11 VIDEO | Dan Nistor, savuros după ce şi-a văzut chipul pe autocar: ”Sunt un pic cam brunet!” :) Mijlocaşul a făcut spectacol alături de galeria lui Dinamo
Azi 11:11 SURPRIZĂ URIAŞĂ la FCSB. Vintilă are un nou jucător în lot: ”Este foarte talentat”. Poate debuta în Liga 1 cu Chindia
Azi 11:09 Samsung pe locul 6 în topul „Best Global Brands 2019”
Azi 11:07 BREAKING NEWS   USR, program de Guvernare. Coșea: Măsuri de aprozar! Nu e o gândire economică
Azi 11:06 RISE PROJECT VS Dan Barna. Sau înc-o întoarcere din morți a jurnalismului
Azi 11:06 Ziua Judecății pentru Boris Johnson. Ședință extraordinară în Parlament pentru acordul de Brexit convenit joi cu UE. Oponenții premierului vor să aducă sute de mii de protestatari care să ceară un nou referendum
Azi 11:06 Gabriela Firea a modificat proiectul Oxigen: Toate mașinile sub Euro 5, indiferent unde sunt înmatriculate, vor plăti vinieta / Care vor fi tarifele
Azi 11:04 Uniunea Europeană acordă Republicii Moldova un ajutor de 14,3 milioane de euro
Azi 11:04 O ambulanţă a fost lovită de un taximetru, în Cluj. 6 persoane au fost rănite
Azi 11:04 Ce se poate întâmpla dacă face exerciții fizice pe stomacul gol
Azi 11:04 Casa păpușei Barbie este dată spre închiriere. Cât costă o noapte de cazare
Azi 11:04 Vaticanul lansează mătăniile high tech. Cum îi ajută pe cei care vor să se roage
Azi 11:04 Bătrână dată dispărută, găsită cu drona. Unde se afla femeia
Azi 11:02 Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva ar putea fi deschis traficului de săptămâna viitoare. Vor fi restricții
Azi 11:01 Revine Liga 2 |  LIVE 11:30 Petrolul - Concordia Chiajna!  LIVE 16:00 Csikszereda Miercurea Ciuc - Rapid! Toate rezultatele aici
Azi 11:01 Anunt de ultima ora: vor fi testati cu etilotestul inainte sa intre la meci! Caz UNIC in istoria fotbalului
Azi 11:01 Transferul RATAT la FCSB l-a scos din minti! Si-a luat la bataie colegii in vestiar si a fost scos din lot! Reactia INCREDIBILA a jucatorului pe care Becali a spus ca nu il mai ia
Azi 11:01 "Nu aveti voie!" FABULOS! Masura luata de Rafa Nadal la nunta sa! Obiectul cu care invitatii nu pot intra la evenimentul sau
Azi 11:01 VLAD, din nou TITULAR la FCSB! Anuntul de ultima ora al lui Vintila
Azi 11:00 Grav accident rutier în Sighetu Marmației. Un tânăr de 22 de ani a murit
Azi 11:00 Accident cu patru victime pe „drumul morții”: E85 Unul dintre răniți se zbate între viață și moarte
Azi 11:00 CNAIR: Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva nu va fi deschis circulaţiei până la remedierea problemeor. Expertiza durează 40 de zile
Azi 11:00 LIVE VIDEO Reînhumarea Reginei Elena la Curtea de Argeş. Cine sunt reprezentanţii famiilor regale din Europa care participă la ceremonie
Azi 11:00 Peste 3.500 de amenzi, aplicate şoferilor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată
Azi 11:00 Un funicular pe care se transportau cărbuni se va transforma în zonă de agrement la Reşiţa. Proiectul este făcut de o arhitectă celebră la New York
Azi 11:00 Prognoza meteo: Cum se anunţă vremea sâmbătă, 19 octombrie. Unde va fi cel mai cald
Azi 11:00 Vrâncean reţinut de poliţie pentru tulburarea liniştii publice. Cum a ales să se răzbune pe cel care i-a vândut o maşină
Azi 11:00 În premieră românească, „Visul lui Gerontius” de Elgar
Azi 11:00 Macron: „Nu pot să nu constat că, prin legea celui mai puternic, câştigători în Orientul Mijlociu sunt Turcia, Rusia şi Iranul“
Azi 11:00 Fifor lansează noi atacuri asupra lui Iohannis şi Orban: Să vă spun ce pierdeţi din cauza acestor „aventurieri politici”
Află știrile din România pe Facebook