PUNCT DE VEDERE al Centrului Național al Dansului

Pentru anul 2018, repartizarea creditelor bugetare la Titlul 51 – Transferuri între unități ale administrației publice - s-a efectuat cu încadrare în limita de cheltuieli aprobată de Guvernul României și transmisă odată cu Scrisoarea cadru privind metodologia de elaborare a proiectului de buget pe anul 2018.

Impactul financiar rezultat în urma punerii în aplicare a actelor normative privind creșterile salariale a determinat o creștere considerabilă a cheltuielilor de personal și, pe cale de consecință, o reducere corespunzătoare a cheltuielilor cu bunurile și serviciile, cheltuieli de capital și alte cheltuieli, repartizate instituțiilor subordonate Ministerului Culturii și Identității Naționale finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul statului (muzee, instituții publice de spectacole și concerte, centre de cultură, alte instituții).

În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 500/2002, "Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie."

De asemenea, precizăm că în anul 2018, instituțiile publice de spectacole și concerte, aflate în subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale, inclusiv Centrul Național al Dansului București, au avut credite bugetare, repartizate la Titlul 20 – Bunuri și servicii (din subvenție de la bugetul de stat), aprobate la nivelul celor din anul precedent.

Pentru anul 2018, Centrului Național al Dansului i s-a acordat subvenție, la Titlul 20 – Bunuri și servicii, în sumă de 850.000 lei, din care a solicitat deschidere de credite de 621.000 lei, până la data de 30.09.2018. Prin urmare, se constată că pentru trimestrul IV, instituția mai beneficiază de suma de 229.000 lei. Comparând cu media aferentă trimestrelor I, II și III care este în sumă de 207.000 lei, reiese că suma ce rămâne de cheltuit în trimestrul IV este mai mare decât cea utilizată până la data prezentă.

În cazul anului 2017, menționăm că instituției i s-a suplimentat subvenția cu suma 417.000 lei cu ocazia rectificărilor bugetare, iar la final de an Centrul Național al Dansului a restiutuit suma de 141.983 lei. Suma returnată reprezintă 34,04 % din cea solicitată de instituție, de unde rezultă că fundamentarea solicitărilor de suplimentare întocmite nu au avut la bază previziuni realiste.

Pentru propunerea de buget pe anul 2019, conform Notei de Fundamentare privind propunerea Bugetului de venituri și cheltuieli, la Titlul 20 - Bunuri și Servicii, instituția declară o execuție preliminată de 788.000 lei, pe anul 2018, din care reiese faptul că nu este angajat, la acest moment, tot bugetul aprobat la acest titlu, în sumă de 1.124.000 lei.

Astfel, potrivit documentului invocat mai sus, semnat și asumat de către managerul Centrului Național al Dansului, reiese faptul că în ceea ce privește bugetul pe anul 2018, instituția își propune să cheltuie cu aproximativ 30% mai puțin decât a solicitat și, prin urmare, deducem faptul că aceasta nu mai are nevoie de bani, dar și că, implicit, va trebui să returneze fondurile neutilizate, în anul 2018, asemenea situației menționate anterior, din anul 2017.


sursa: Ultimele Știri
2018-10-08 09:05
Ultimele știri din România
Azi 13:46 A doua cerere a lui Kovesi de recuzare a procurorului Adina Florea a fost respinsă
Azi 13:46 Dăncilă: Vom adopta OUG prin care cresc alocaţiile pentru copii
Azi 13:46 Deputat PNL, despre scandalul de la Eurovision România
Azi 13:46 Alessio Menegazzo, director sustenabilitate şi afaceri instituţionale, Enel România: Tranziţia energetică este un fenomen global, iar România riscă să rămână în urmă
Azi 13:46 Camelia Ene, CEO & country chairman MOL România: Nu cred că vom mai vedea ritmuri de creştere de 8-10% pe piaţa de combustibil, dar ne aşteptăm la creşteri pe termen mediu
Azi 13:46 Alexey Golovin, vicepreşedinte dezvoltare corporativă şi strategie, KMG International: Nu credem că motoarele electrice vor înlocui motoarele cu combustie internă în viitorul apropiat
Azi 13:46 Curs BNR: Cursul valutar al zilei de marţi, 19 februarie 2019. Euro creşte rapid
Azi 13:28 Instanța anulează ordinul prin care Kovesi o revocase din DNA pe Mihaiela Moraru Iorga
Azi 13:28 Ministerul Educaţiei anunță că va da rechizite şi echipament pentru sport pentru toţi elevii
Azi 13:28 Un funcționar european, condamnat la 4 ani de închisoare pentru viol comis în sediul Comisiei Europene
Azi 13:28 Coaliția PSD-ALDE blochează cererea DNA de începere a urmăririi penale a lui Tăriceanu
Azi 13:28 ​Copii ungari, nu migranți: Cum vrea Viktor Orban vrea să stimuleze natalitatea / Criticii denunță un program de reproducere în care femeile devin prizoniere
Azi 13:28 Ce drepturi și obligații avem în timpul unei percheziții domiciliare sau a sediului social și ce avem de făcut?
Azi 13:28 Guvernul adoptă OUG privind selectarea procurorilor pentru Parchetul European
Azi 13:28 Scandal în PSD pe nominalizarea de la Transporturi. Bădălău anunță că nu-l susține pe Răzvan Cuc, favoritul taberei Dragnea
Azi 13:27 VIDEO Şofer de 77 de ani prins de poliţie pe contrasens, pe autostrada Sebeş - Sibiu. Circula pe banda a doua, în condiţii ce ceaţă şi cu defecţiuni la lumini
Azi 13:27 Academicianul Răzvan Theodorescu, preşedinte executiv la premiile Brâncoveanu
Azi 13:27 Tensiuni la Asia Express. Mai multe vedete s-au certat, iar Cosmin Seleşi a izbucnit în plâns
Azi 13:27 Voleibalistele de la CSM Bucureşti vor al doilea succes în faţa campioanei Poloniei
Azi 13:27 VIDEO Un puternic incendiu devastează REMAT Voluntari. Pericol imens de extindere
Azi 13:27 Psiholog: „Oamenii care îşi trăiesc viaţa mai mult în mediul online au tendinţa de a trata viaţa reală numai pe fugă“
Azi 13:27 Premieră:  Studiu clinic cu celule stem pentru tratarea leziunilor la coloană, aprobat în Japonia
Azi 13:27 Sinceritatea se plăteşte scump: Federaţia Română de Fotbal, suspendare drastică pentru jucătorul care a admis că pariază
Azi 13:27 Rădulescu: Timmermans a intervenit în politica internă a ţării noastre, inclusiv în cea penală. Nu poţi (n.red. Kovesi), având 18 dosare penale, să candidezi la o funcţie
Azi 13:27 Analiză. Care sunt noile divergenţe ce afectează relaţiile dintre SUA şi UE
Azi 13:27 PNL acuză conducerea Senatului de tergiversarea votării cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu
Azi 13:27 O profesoară ar fi strâns de gât un copil pe stradă, fiind la un pas să-l omoare. Un campion la karate a salvat bebeluşul
Azi 13:27 SUA: Adjunctul procurorului general se retrage din funcţie luna viitoare
Azi 13:27 VIDEO După ani de indiferenţă, Secţia TBC a Spitalului „Sf Pantelimon” intră în reabilitare. Modernizarea se face cu bani europeni
Azi 13:27 VIDEO Şofer de 77 de ani prins de poliţie pe contrasens, pe autostrada Sebeş - Sibiu. Circula pe banda a doua, în condiţii ce ceaţă şi cu defecţiuni la lumini
Azi 13:27 Andrei Năstase susţine că a fost agresat fizic la una din întâlnirile cu alegătorii: Vlad Plahotniuc a activat planul mafiot de anihilare a opoziţiei
Azi 13:27 Becali „tremură“: CFR dă lovitura începutului de an în fotbalul românesc. Campioana aduce un antrenor de top
Azi 13:27 VIDEO Inginerul care construieşte singur o barcă în 40 de zile. Ambarcaţiunile se vând cu succes în Delta Dunării
Azi 13:27 Medicii au confirmat alte trei decese cauzate de gripă. Numărul morţilor   ajunge la 138
Azi 13:27 Dăncilă: Creşterea alocaţiilor, aplicată de la 1 martie
Azi 13:26 Cand incepe Postul Pastelui 2019, cel mai aspru din an!
Azi 13:19 Dubai 2019 SIMONA HALEP - EUGENIE BOUCHARD, LIVE. Rezultat final
Azi 13:19 Sală de box inaugurată cu o invitație…pentru politicieni
Azi 13:19 Mașină în flăcări, în centrul Capitalei, după ce a explodat în mers
Azi 13:19 În Franța, "mama” și "tata" devin "părintele 1" și "părintele 2"
Azi 13:19 CFR Cluj şi-a dat afară antrenorul. UPDATE: L-au convins pe Dan Petrescu să revină
Azi 13:19 Rechizite și echipament de sport pentru toți elevii, anunță Ministerul Educației
Azi 13:19 Acuzat de plagiat, Vâlcov acuză o conspirație a celor 19.000 de angajați ai SRI
Azi 13:19 Cazul fostului ministru Dan Şova va fi rejudecat
Azi 13:19 RISCUL MAJOR la care te expui dacă pisezi sau rupi medicamentele. Ce să nu faci niciodată
Azi 13:19 Cel care i-a omorât pe Cici şi Dragoş în accidentul de lângă lângă Palazu Mic a fost eliberat azi
Azi 13:19 Două avioane s-au ciocnit în aer. Tragedia a șocat o țară întreagă
Azi 13:19 Guşă: Dosarul lui Popa, joc de campanie electrolă pentru realegerea lui Băsescu
Azi 13:19 ,,Taxa pe lăcomie'' explodează în guvern! Un minister cere amânarea taxei de 2%
Azi 13:19 Gripa a mai ucis 3 persoane. Bilanțul deceselor a ajuns la 138
Află știrile din România pe Facebook