Rectorul Universităţii Bucureşti: Nu avem dreptul legal ca în timpul anului universitar să redistribuim locurile rămase libere prin retragerea studenţilor

Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, a răspuns marţi acuzaţiilor ministrului Educaţiei cu privire la faptul că instituţia ar avea peste 900 de locuri bugetate care nu sunt realocate, spunând că Universitatea nu are dreptul legal să redistribuie locurile rămase libere prin retragerea sau exmatricularea studenţilor în timpul anului universitar. Mircea Dumitru a adăugat că UB a fost "certată în public” pentru că a respectat legea.

„Această manipulare a studenţilor şi a opiniei publice este absolut iresponsabilă. Universitatea din Bucureşti a fost acum criticată public pentru faptul că respectă cadrul legal în domeniul Educaţiei, adică şi Legea educaţiei şi metodologia admiterii şi a înmatriculării studenţilor. (...) Am fost certaţi ieri (luni, n.r.) în public, admonestaţi şi criticaţi pentru faptul că am respectat legea. Legea este cea care ne cere ca la 1 octombrie să înmatriculăm...
sursa: Adevarul

2018-04-24 19:12
Ultimele știri din Adevarul
Azi 10:42 Raport: Vin vremuri tulburi. Creşterea puternică din martie a industriei româneşti nu a fost susţinută în aprilie
Azi 10:42 Şcoli şi grădiniţe desfiinţate din cauza reducerea numărului de elevi. Vezi lista unităţilor vizate
Azi 10:42 Judecătoarea Elena Burlan, acuzată că a luat mită 50.000 de euro, va fi cercetată sub control judiciar
Azi 10:42 Dragnea, atac dur la Ponta: Văd o atitudine de şobolan a doi foşti premieri ai partidului. Nu se dărâmă casa de la un şobolan
Azi 10:42 Cristian Seidler, la Adevărul Live, de la ora 11.00. Câte semnături a strâns USR în campania „Fără penali în funcţii publice“?
Azi 10:42 Peste 500 de milioane de lei pentru modernizarea ecluzelor. Se va reduce timpul de aşteptare al ambarcaţiunilor
Azi 10:42 Au furat peste 5.000 de lei din casa unei bătrâne de 88 de ani
Azi 09:40 Fostul premier Petre Roman s-a prezentat , joi, la sediul Parchetului General, fiind citat de procurorii militari în dosarul Revoluţiei
Azi 09:40 Justiţia nu este matematică, magistraţii nu sunt îngeri. Şi achitările fac parte din justiţie
Azi 09:40 Telefonul la volan: 9 morţi, 17 copii orfani
Azi 09:40 Drumul neasfaltat al României de la Videle la zona euro. Cum ne-am deconectat, într-un an, de la nucleul Uniunii Europene
Azi 09:40 Bărbatul dispărut din căminul de bătrâni de la Slatina a fost găsit la marginea oraşului: „Este deshidratat, vă daţi seama, a mers atâtea ore...“
Azi 09:40 Motivele pentru care buzoienii apelează numărul de urgenţă al Poliţiei Locale
Azi 09:40 Darea în plată ar putea fi aplicată şi creditelor luate pentru „Prima Casă”
Azi 09:40 Muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru şoferii prinşi în stare de ebrietate. Guvernul de la Chişinău a aprobat noile modificări
Azi 09:40 "Bani din cer", spectacol de comedie pe 11 iunie, la sala Barbu Ştirbei
Azi 09:40 Tudorel Toader se întâlneşte, joi, cu sindicalişti din penitenciare. Şeful  Federaţiei Sindicatelor din Administraţia  Penitenciarelor: „Pe noi nu ne primeşte“
Azi 09:40 Declaraţie: Viitorul primar de Chişinău va trebui să lupte împotriva corupţiei
Azi 09:40 FOTO Aglomeraţie la metrou după o urgenţă medicală: peroanele de pe magistrala 2 au devenit neîncăpătoare. La Victoriei, un poliţist dirijează populaţia
Azi 08:39 Caravana Poveştilor la Teatrul Arlechino
Ultimele știri din România
Azi 11:05 Duminică, de la 20.00, la Antena 1, Irinel și Diana se pregătesc de finala ”iUmor”: ”Cu jumătate de oră înainte nu vorbesc cu nimeni”
Azi 11:05 MIHĂILEȘTI, 14 ANI. Misterele uneia dintre cele mai mari nenorociri din istoria României: „Era gol, fără mâini, fără picioare, dar nu m-am gândit că e el. ”
Azi 11:05 Legenda Barcelonei, Andres Iniesta, a anunțat la ce echipă va evolua din sezonul viitor: ”Mă îndrept spre noua mea casă...”
Azi 11:05 Revista presei sportive, 24.05.2018: Mutare-șoc la FCSB: ”Hagi din Bănie”, viitorul antrenor al echipei?; e oficial: Chiricheș va fi antrenat de o legendă; când va semna Griezmann cu Barcelona
Azi 11:05 Evaluare Națională 2018. Elevii de clasa a VI-a susțin proba la Matematică și Științele Naturii
Azi 10:44 Andreea și Vasile, din Piatra Neamț, pleacă să vadă UEFA Champions League Final Kiev 2018
Azi 10:44 Două persoane – printre care și un român – au murit în urma deraierii unui tren, în nordul Italiei
Azi 10:43 Baciu (LAPAR), dezamăgit de Codul Fiscal pentru sectorul agricol şi de ajutoarele sociale acordate de stat
Azi 10:43 Daea: Circa patru milioane hectare de terenuri agricole sunt în prezent cadastrate
Azi 10:43 Compania care face revoluţie pe piaţa de curierat din România
Azi 10:43 Trump va reduce ajutorul pentru ţările care nu îi opresc pe imigranţii din banda criminală MS-13
Azi 10:42 Raport: Vin vremuri tulburi. Creşterea puternică din martie a industriei româneşti nu a fost susţinută în aprilie
Azi 10:42 Şcoli şi grădiniţe desfiinţate din cauza reducerea numărului de elevi. Vezi lista unităţilor vizate
Azi 10:42 Judecătoarea Elena Burlan, acuzată că a luat mită 50.000 de euro, va fi cercetată sub control judiciar
Azi 10:42 Dragnea, atac dur la Ponta: Văd o atitudine de şobolan a doi foşti premieri ai partidului. Nu se dărâmă casa de la un şobolan
Azi 10:42 Cristian Seidler, la Adevărul Live, de la ora 11.00. Câte semnături a strâns USR în campania „Fără penali în funcţii publice“?
Azi 10:42 Peste 500 de milioane de lei pentru modernizarea ecluzelor. Se va reduce timpul de aşteptare al ambarcaţiunilor
Azi 10:42 Au furat peste 5.000 de lei din casa unei bătrâne de 88 de ani
Azi 10:41 Liviu Dragnea, după ce partidul lui Ponta a atras parlamentari de la PSD: Atitudine de şobolan a doi foşti premieri ai partidului. Nu se dărâmă casa de la un şobolan
Azi 10:41 Judecătoare a Tribunalului Bucureşti, acuzată că a luat mită, plasată sub control judiciar
Azi 10:41 Roland Garros | Cine vine special să "tragă" adversarii pentru Halep şi Nadal
Azi 10:41 Liviu Dragnea: Serviciile nu sunt străine de plângerea penală depusă de Ludovic Orban / Preşedintele PNL: Dragnea bate câmpii şi este disperat. Îi fuge pământul de sub picioare şi spune numai prostii
Azi 10:41 Politica dură a Franţei cu privire la imigranţi: Guvernul a decis evacuarea taberelor de refugiaţi de lângă canalele Parisului
Azi 10:41 ACCIDENT feroviar în Italia. Un ROMÂN a murit, 18 persoane au fost rănite - presă
Azi 10:41 O tânără din Tecuci a fost salvată de sora ei care i-a donat un rinichi
Azi 10:41 Bărbat înecat lângă faleza din Tulcea
Azi 10:41 Percheziții de amploare la Timișoara, la o rețea de traficanți care racola migranți
Azi 10:41 Președintele Klaus Iohannis vizitează astăzi uzina Automobile Dacia de la Mioveni
Azi 10:41 Petre Roman, despre acuzațiile din dosarul Revoluției: Este absurd. Nu am făcut parte din niciun fel de grup
Azi 10:41 Înalta Curte: Judecătoarea Elena Burlan-Pușcaș, pusă sub control judiciar
Azi 10:41 VIDEO Aglomerație la metrou după ce circulația a fost afectată de o urgență medicală din stația Aurel Vlaicu
Azi 10:41 Liviu Dragnea spune că serviciile secrete nu sunt străine de plângerea făcută de Ludovic Orban / Răspunsul liderului PNL
Azi 10:41 Ponta ripostează după atacul lui Dragnea la „premierii șobolani”: „A complotat să ne dea jos pentru că nu suntem nici hoți, nici slugi ale lui. Îi e frică de oameni și de închisoare”
Azi 10:41 ​Admitere învățământ dual 2018 Care sunt școlile duale din București la care elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie și obține o bursă de 400 lei lunar
Azi 10:39 Warner Bros. va produce un lungmetraj de animaţie bazat pe cartea ''The Ice Dragon'' semnată de George R.R. Martin
Azi 10:39 Scapă de STRES cu un simplu exercițiu de respirație
Azi 10:39 Liviu Dragnea s-a dezlănțuit la adresa serviciilor secrete! Acuzații GRAVE: Sunt implicate în demersul lui Ludovic Orban
Azi 10:39 UN MILION de români CONTRAZIC Guvernul: Uber trebuie SĂ RĂMÂNĂ!
Azi 10:39 Raport DEVASTATOR pentru guvern. FRÂNĂ puternică în sectorul industrial din România
Azi 10:39 ALERTĂ - Fostul șef ANAF, Sorin Blejnar, la sediul Parchetului General
Azi 10:39 Tragedie - Un român mort în accidentul feroviar din Italia, soldat cu 16 victime
Azi 10:39 Ludovic Orban răspunde DUR acuzațiilor lui Dragnea, cu privire la implicarea serviciilor: 'Bate câmpii și este disperat'
Azi 10:39 Petre Roman a ieşit de la Parchetul General. Cum se apără fostul premier privind acuzaţiile din Dosarul Revoluţiei
Azi 10:39 Mircea Negulescu face cărare la Parchetul General - Procurorul Portocală, în fața procurorilor
Azi 10:39 ALERTĂ - Klaus Iohannis, HUIDUIT la Pitești: 'Jos labele de pe justiție'
Azi 10:38 EXCLUSIV Război total în finala de handbal! Ce propune Vasile Stângă împotriva lui Dinamo + ”Steaua nu mai poate pierde titlul!”
Azi 10:38 ROLAND GARROS. Schimbări majore la Roland Garros 2018 » Ce noutăți au pregătit organizatorii pentru al doilea Grand Slam al anului
Azi 10:38 REAL MADRID - LIVERPOOL // Jurgen Klopp știe cum s-o "ucidă" pe Real Madrid » Cine e omul-sită de la spanioli: pe partea lui s-au luat jumătate din golurile Realului
Azi 10:38 EXCLUSIV De la măturător la "Regele locuințelor" » Dezvăluiri INCREDIBILE despre noul investitor de la CFR Cluj: merge cu elicopterul la muncă și "a vândut apartamente de 350 de milioane de euro"!
Azi 10:30 Mesajul Ministerului de Interne pentru români după tragedia din Ungaria
Află știrile din România pe Facebook