Un individ a fost arestat în Ungaria pentru legături cu organizaţia teroristă Stat Islamic. Plănuia atentate în Europa

Curtea de Justiţie din Ungaria a decis arestarea unui individ în vârstă de 27 de ani, suspectat că a luat parte la activităţi ale reţelei teroriste Stat Islamic în Siria, au transmis duminică procurorii ungari, relatează Reuters.

Bărbatul, identificat de procurori sub numele de F. Hassan, este suspectat că a participat la uciderea a 20 de persoane care nu au dorit să se alăture organizaţiei teroriste în anul 2016, în oraşul Homs din Siria. Pe baza acuzaţiilor lansate de procurori, Curtea de Justiţie din Ungaria a ordonat arestarea bărbatului pentru o lună. F. Hassan...
sursa: Mediafax

2019-03-25 08:16
Ultimele știri din Mediafax
Azi 11:32 Daniel Barbu, fost şef al AEP, chemat la DNA în dosarul trezorierului PSD Mircea Drăghici privind modul în care au fost cheltuite subvenţiile
Azi 11:32 PAŞTE 2019: Circulaţia la METROU în perioada Sărbătorilor Pascale şi 1 mai/ Program complet
Azi 11:32 Trump s-a întâlnit cu şeful Twitter, după ce s-a plâns că este discriminat chiar pe Twitter/ Liderul de la Casa Albă, foarte activ pe platforma de micro-blogging
Azi 11:32 Eugen Nicolicea, propus ministru la Justiţie, prima reacţie după ce Iohannis a respins remanierea
Azi 11:32 ATENTATELE din Sri Lanka: 60 de suspecţi, reţinuţi. Autorităţile anunţă că urmează alte zeci de arestări
Azi 11:32 UPDATE: Fetiţa de 2 ani din Bacău, dispărută de acasă, a fost găsită pe un câmp, după 14 ore de căutări. Starea copilei | FOTO
Azi 11:32 Un român a negociat cu banca ştergerea unei datorii de 44.621 de euro. Cum a reuşit
Azi 11:32 Simona Halep a revenit în ţară! Întrebarea la care nu a vrut să răspundă şi a făcut-o să plece nervoasă de la aeroport
Azi 10:31 Fetiţa de 2 ani din Bacău, dispărută de acasă, a fost găsită pe un câmp, după 14 ore de căutări | FOTO
Azi 10:31 Britney Spears, mesaj pentru fani după după protestele faţă de internarea ei într-o clinică de psihiatrie | VIDEO
Azi 10:31 Daniel Barbu, fost şef al Autorităţii Electorale Permanente, chemat la DNA în dosarul trezorierului PSD Mircea Drăghici
Azi 10:31 Sri Lanka: Explozie controlată în apropierea unei săli de cinema/ Poliţiştii au descoperit o motocicletă suspectă | FOTO
Azi 10:31 VOT în Parlament la modificarea codurilor penale, după ce proiectul a trecut de comisia „Iordache”/ UPDATE: PSD consideră că are suficienţi deputaţi pentru a trece proiectele
Azi 10:31 Băsescu preconizează activarea Articolului 7 din Tratatul de la Lisabona: Ăsta da succes. Am înfrânt!
Azi 10:31 Luptător MMA şi candidat britanic la europarlamentare, forţat să demisioneze după afirmaţii defăimătoare la adresa ROMÂNILOR din Londra | FOTO
Azi 10:31 UPDATE Ofiţerul de poliţie, suspectat că a ameninţat-o cu moartea de jurnalista de investigaţii Emilia Şercan, adus la Bucureşti. Percheziţii, în acest moment/ Prima reacţie a ziaristei
Azi 09:30 Jennifer Garner, aleasă cel mai frumos om din lume. Motivele pentru care i-a fost acordată distincţia
Azi 09:30 Kim Jong-un şi-a început vizita în Rusia. Când se întâlneşte cu Vladimir Putin
Azi 09:30 Minivacanţa de Paşti şi de 1 Mai: Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral/ Tarife de cazare
Azi 09:30 Noi detalii despre atacatorii din Sri Lanka: Unul dintre teroriştii implicaţi a studiat în Marea Britanie şi Australia
Ultimele știri din România
Azi 11:54 Tour of Bihor propune un test simplu pentru a fi suporter profesionist
Azi 11:54 Iaşi: Poliţiştii au aşteptat 4 ore până să reţină un hoţ de lalele. Între timp, omul a rupt peste 400 de flori
Azi 11:45 Chef Sorin Bontea face echipă cu familia sa în bucătărie
Azi 11:45 Compania de Aeroporturi Bucureşti, “puşculiţa” lui Tiberiu Urdăreanu. 94 de milioane de euro în 10 ani
Azi 11:38 Cum va circula metroul în noaptea de Înviere
Azi 11:38 Episcopul Huşilor: Trăim vremurile unui totalitarism al progresiştilor, care aruncă la coşul de gunoi al istoriei valorile tradiţionale
Azi 11:38 Băsescu: Dragnea şi Tăriceanu duc un adevărat război pentru a pune sub control politic justiţia / Nu mai este mult şi vor „reuşi” activarea Articolului
Azi 11:38 Ministerul Justiției reia procedura de selectare a candidaților pentru funcția de procuror europeni
Azi 11:38 Reglementările recente își propun să crească intermedierea financiară: de la intenție la practică
Azi 11:38 Nicolicea: Restructurarea guvernamentală nu se face pentru a rezolva conflictele juridice constituționale. Președintele a încălcat deciziile CCR
Azi 11:36 UPDATE Copil de 2 ani, blocat într-un apartament situat la etajul al doilea
Azi 11:36 Cine este poliţistul care ar fi ameninţat-o cu moartea pe jurnalista Emilia Şercan. Fost coleg: „Îmi pare rău dacă a făcut o tâmpenie. Mi s-a părut un băiat OK“
Azi 11:36 MAE a lansat „Ghidul de călătorie pentru Sărbătorile Pascale 2019”. Care sunt cele mai căutate destinaţii în această perioadă
Azi 11:36 Nicolicea, prima reacţie după ce a fost refuzat de Iohannis
Azi 11:36 Segărceanu, criticat de tatăl Mihaelei Buzărnescu: "Fata mea nu trebuia să joace împotriva lui Caroline Garcia"
Azi 11:36 Ce program are metroul în noaptea de Înviere. Accesul cu lumânări aprinse va fi interzis
Azi 11:36 Aşa se scrie istoria în Premier League. Ce record incredibil s-a înregistrat în meciul dintre Southampton şi Watford VIDEO
Azi 11:36 Cum arată Tamara Buciuceanu-Botez la aproape 90 de ani
Azi 11:36 Simona Halep s-a supărat la revenirea în ţară. De ce a întors spatele şi a plecat nervoasă de la aeroport
Azi 11:36 Eclectic şi surprinzător - Blue Noise la ARCUB
Azi 11:36 Zi decisivă în Parlament. PSD votează modificarea Codului penal. Dragnea, favorizat. UDMR şi minorităţile naţionale vor fi decisive pentru coaliţia PSD-ALDE
Azi 11:36 UPDATE Copil de 2 ani, blocat într-un apartament situat la etajul al doilea
Azi 11:36 S-a spânzurat în faţa casei sale în Săptămâna Patimilor
Azi 11:36 Maşină burduşită cu ţigări, descoperită de poliţişti la Turnu Severin
Azi 11:36 Cine este poliţistul care ar fi ameninţat-o cu moartea pe jurnalista Emilia Şercan. Fost coleg: „Îmi pare rău dacă a făcut o tâmpenie. Mi s-a părut un băiat OK“
Azi 11:36 Doi bărbaţi din Briceni vor petrece 15 ani după gratii pentru violul vecinelor minore
Azi 11:36 Cum au învăţat românii să păcălească autorităţile germane: muncesc puţin sau deloc şi încasează ajutoare de mii de euro
Azi 11:36 Cozonacii se scumpesc de Paşte. Cu cât va creşte preţul
Azi 11:36 Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge la Chişinău pe 27 aprilie
Azi 11:36 MAE a lansat ”Ghidul de călătorie pentru Sărbătorile Pascale 2019”
Azi 11:34 Cântăreața și actrița Barbra Streisand împlinește 77 de ani
Azi 11:34 Metroul va circula la un interval de aproximativ 10 minute în noaptea de Înviere
Azi 11:34 Kim Jong-un a ajuns în Rusia. Liderul nord coreean va participa la primul său summit cu preşedintele rus, Vladimir Putin
Azi 11:34 Bărbatul care a amenințat-o pe jurnalista Emilia Șercan este ofițer de poliție
Azi 11:32 EXCLUSIV   Borza, previziunea anului despre Tăriceanu
Azi 11:32 Daniel Barbu, fost şef al AEP, chemat la DNA în dosarul trezorierului PSD Mircea Drăghici privind modul în care au fost cheltuite subvenţiile
Azi 11:32 PAŞTE 2019: Circulaţia la METROU în perioada Sărbătorilor Pascale şi 1 mai/ Program complet
Azi 11:32 Trump s-a întâlnit cu şeful Twitter, după ce s-a plâns că este discriminat chiar pe Twitter/ Liderul de la Casa Albă, foarte activ pe platforma de micro-blogging
Azi 11:32 Eugen Nicolicea, propus ministru la Justiţie, prima reacţie după ce Iohannis a respins remanierea
Azi 11:32 ATENTATELE din Sri Lanka: 60 de suspecţi, reţinuţi. Autorităţile anunţă că urmează alte zeci de arestări
Azi 11:32 UPDATE: Fetiţa de 2 ani din Bacău, dispărută de acasă, a fost găsită pe un câmp, după 14 ore de căutări. Starea copilei | FOTO
Azi 11:32 Un român a negociat cu banca ştergerea unei datorii de 44.621 de euro. Cum a reuşit
Azi 11:32 Simona Halep a revenit în ţară! Întrebarea la care nu a vrut să răspundă şi a făcut-o să plece nervoasă de la aeroport
Azi 11:32 TEHNOLOGIE MODERNĂ PENTRU FERESTRELE CASEI TALE
Azi 11:32 PSD's Nicolicea: President Iohannis breaks last decision of Constitutional Court by denying new ministers' nominations
Azi 11:32 Fetița de 2 ani, dispărută de acasă, a fost găsită
Azi 11:32 Traficul pe autostrada A1 a fost blocat în urma unui accident
Azi 11:32 Prețul cozonacilor a crescut înainte de sărbători
Azi 11:32 România, ţara cu un potenţial extraordinar în agrobusiness, are doar 50 de licee agricole
Azi 11:32 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut
Află știrile din România pe Facebook