FSLI solicită preşedintelui Klaus Iohannis să promulge Legea de protecţie a cadrelor didactice

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis, să promulge Legea de protecţie a cadrelor didactice. Proiectul vizează învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

"Iniţiativa legislativă a fost realizată la propunerea federaţiei noastre, iar după patru ani în care am solicitat parlamentarilor în nenumărate rânduri să voteze această lege, iată că, în sfârşit, vocea cadrelor didactice reprezentate de FSLI a fost auzită! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că Legea privind măsurile de protecţie a personalului didactic, de conducere, îndrumare şi control în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei...
sursa: România TV

2020-02-04 14:00
Ultimele știri din România TV
Azi 00:26 Raed Arafat: Femeia din Buzău, suspectă cu coronavirus, nu prezintă simptome
Ieri 23:25 Victor Ponta îl propune ca premier pe Raed Arafat. "Mâine l-aş propune"
Ieri 23:25 Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de azi, LUNI 24 FEBRUARIE 2020. Inca domina Pestii si azi!
Ieri 23:25 Adevărul despre carantină de pe aeroportul din Bucureşti. "Am fost în primul avion, doar minciuni"
Ieri 22:24 Ciolacu, anunţ de ultimă oră. "Vom avea coronavirus. Îmi pare rău"
Ieri 22:24 Alertă în Bucureşti. Un suspect de coronavirus a fugit. "A deschis uşa şi a plecat"
Ieri 21:23 Suspiciune de coronavirus în Buzău. O femeie care s-a întors din Italia prezintă toate simptomele
Ieri 21:23 Ludovic Orban dezminte zvonurile legate de un nou premier. "O invenţie care nu are legătură cu realitatea"
Ieri 20:22 Situaţie fără precedent. Un câine a fost ales primar. Ce a fost pus să faca la ceremonia de învestire VIDEO
Ieri 20:22 SURSE: Cine va fi noul premier al preşedintelui Klaus Iohannis. "Îl cunosc"
Ieri 20:22 Parlamentul se reuneşte pentru a da vot pe învestirea Guvernului Orban II. PSD şi ALDE anunţă boicotarea şedinţei
Ieri 19:21 Gaz Metan, performanţă istorică după 1-0 cu Dinamo. Număr de striptease după calificarea în play-off. Viitorul lui Hagi, în play-out
Ieri 19:21 DRAGOBETE 2020. Ziua în care bărbaţii nu au voie să supere femeile. Ce trebuie să faci pentru a nu alunga norocul în dragoste
Ieri 19:21 Al TREILEA deces în Italia din cauza coronavirusului. Autorităţile italiene, în alertă
Ieri 18:20 Bogdan Mălăele, bătut în copilărie de tatăl său, celebrul Horaţiu Mălăele. "M-a rupt cu bătaia, m-a spart."
Ieri 18:20 Suspiciune de coronavirus în România, la Iaşi. Un bărbat, în carantină pentru 14 zile
Ieri 18:20 CALENDAR ORTODOX 24 FEBRUARIE 2020. Sărbătoare mare, ce obiect nu trebuie să folosim sub nici o formă în această zi
Ieri 18:20 HOROSCOP 24 FEBRUARIE 2020. Ce zodii varsă lacrimi amare, ce zodii primesc inelul de Dragobete
Ieri 18:20 Imagine rară surprinsă în România. Un cerb trece înot Dunărea spre Serbia
Ieri 18:20 Răsturnare de situaţie în cazul celo 45 de elevi întorşi din Italia. Ce se întâmplă cu cei mici
Ultimele știri din România
Azi 06:53 Mesaje de Dragobete 2020! Cele mai româneşti mesaje, urări şi felicitări pentru îndrăgostiţi! Texte de dragoste inedite
Azi 06:53 Horoscop 24 februarie. O zodie suferă de Dragobete: Stelele se uită la portofelul tău! Evită astăzi orice
Azi 06:47 Începe Săptămâna Albă sau Săptămâna Brânzei
Azi 06:47 Faceți cunoștință cu cel mai mare geambaș de artiști din România
Azi 06:47 Diaspora. Iată ce trebuie să știe cei 1,5 mil de români care se află acum în Italia
Azi 06:47 Premieră în politica postdecembristă. Candidează și la primărie, și la Parlament
Azi 06:47 Rareş Bogdan, apel către români: „Haideți sa îmbunătățim igiena şi vom…”
Azi 06:47 Ironia duioasă cu care ne vede pe noi, românii, un ambasador american la București
Azi 06:41 Pe Profit Insider: World Class începe negocierile
Azi 06:41 EXCLUSIV CTP, la un pas de achiziția depozitelor Equest Logistic
Azi 06:41 VIDEO Răzvan Dinu, fondator Roboself, la Profit TV: Startup-urile românești produc roboți software. O oportunitate de piață enormă
Azi 06:41 O firmă de recrutare vrea să umple Ardealul cu angajați din Venezuela. "Spre deosebire de asiatici, nu fug de la locul de muncă, le place mâncarea românească și vor să se stabilească aici."
Azi 06:41 EXCLUSIV Gigantul canadian Celestica, unul dintre cei mai mari furnizori IT la nivel global, declanșează un val de concedieri în România
Azi 06:36 In fata ta 22 februarie - invitat Matei Dima (BRomania)
Azi 06:36 Sanatatea in Bucate 23 februarie 12 30
Azi 06:36 La Volan 22 februarie 12 30
Azi 06:19 Marcel Ciolacu, președintele PSD: Dacă nu era această presiune cu coronavirusul, poate politicienii ar mai fi avut timp să se joace
Azi 06:19 Coronavirusul provoacă situații GRAVE în Europa: Austria taie cea mai importantă legătură cu Italia
Azi 06:19 Pro România a RUPT acordul cu PSD și ALDE pentru candidați unici la primării în Bistrița-Năsăud, dar îl va susține pe Radu Moldovan la CJ
Azi 06:19 Peisaje dezolante în orașele din Italia aflate în carantină: restaurantele şi magazinele, goale de teama coronavirusului
Azi 06:18 Debut la New York cu o piesă LGBTQ
Azi 06:18 Afacerea unui cuplu de tineri cu dizabilităţi: mărţişoare din trandafiri de săpun. „Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a lăsat mâinile!“
Azi 06:18 Spania şi Mexic reiau căutările unei comori fabuloase pierdute acum 400 de ani. Câte tone de aur zac pe fundul mării
Azi 06:18 Surse. Cine vor fi locotenenţii lui Marcel Ciolacu în fruntea PSD. Grindeanu, înapoi în partid
Azi 06:18 Cele mai căutate joburi în 2020
Azi 06:18 Motociclist la 90 ani, cutreieră România cu iubita în ataş: „Avem o viaţă frumoasă şi ne facem mereu mici bucurii“
Azi 06:18 Cantina săracilor înfiinţată în oraşul lui Brâncuşi în Primul Război Mondial. De la abatorul militar veneau resturi de animale tăiate
Azi 06:15 Bilanţul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus: Mai puţine cazuri noi în China, dar se înregistrează o creştere semnificativă în Coreea de Sud
Azi 06:15 HOROSCOP 24 FEBRUARIE 2020: Zodiile care nu încep prea bine săptămâna. Peştii vor avea parte de confuzii şi neînţelegeri
Azi 06:03 Epidemia de coronavirus duce UE în pragul primei închideri a frontierelor din 1995 încoace
Azi 06:03 Povestea expresiei „Dragobetele sărută fetele”
Azi 05:54 Tort de bezea cu nucă şi glazură de ciocolată roz – ideal pentru o surpriză romantică
Azi 05:52 Cuvinte dure la adresa lui Ludovic Orban! Victor Ponta: ”se comportă ca un măscărici”
Azi 05:45 Anamaria Prodan declară război. Gestul care a făcut-o să cedeze. „Marș, mă!”. FOTO
Azi 05:45 Exclusiv. Coronavirus. Paradoxul autorităților române. Nu pot interveni…
Azi 05:33 Atlantic: Următorul candidat favorit al provocatorilor ruşi
Azi 05:33 Mama Gretei Thunberg spune că fiica ei refuza să mănânce și să vorbească, în jurul vârstei de 11 ani
Azi 05:18 Ducii de Sussex se revoltă: 'Alți membri ai familiei regale şi-au păstrat titlurile şi rolul în monarhie'
Azi 05:14 Austria a suspendat serviciile feroviare cu Italia prin trecătoarea Brenner, pentru a preveni răspândirea coronavirusului
Azi 05:14 El Pais: Epidemia de coronavirus din Italia duce UE în pragul primei închideri a frontierelor de la introducerea Shengen
Azi 05:02 Români întorși din Italia, plasați în carantină
Azi 05:02 Arafat, DSU: Încet-încet, în toate țările din UE vor apărea cazuri de coronavirus
Azi 04:17 Cum arată chestionarul pe care românii care se întorc din Italia trebuie să îl completeze
Azi 04:16 Pasagerii care au ajuns cu zborul de Bergamo la Craiova au fost lăsaţi să plece acasă. "Îi credem pe cuvânt, ce să facem"
Azi 03:43  Victor Ponta se dezlănțuie. Atac violent la premier. „Ludovic Orban este un bufon”
Azi 03:31 WP: Trump numește un loialist necalificat în fruntea serviciilor de informații
Azi 03:16 S-a emis Cod roşu de coronavirus în Coreea de Sud
Azi 03:15 Cele mai bune bancuri de la şcoală. Cum explică o profesoară că se poate lua SIDA
Azi 03:15 Lista foarte scurtă a regizorilor care au luat premiul Oscar la debut
Azi 03:15 Aventura unui tânăr român care a văzut Turcia cu autostopul. „Am călătorit mult cu TIR-ul. Şoferii nu prea iau bani acolo“
Află știrile din România pe Facebook