Pensia moştenită, o nouă categorie de pensie gata să apară în România

Proiectul de lege privind pensia moștenită a fost elaborat de către fostul ministru al Apelor și Pădurilor, senatorul Ioan Deneș, inițiativa sa fiind asumată de senatorii PSD. Această inițiativă vine să "facă dreptate multor contribuabili care au contribuit la bugetul de pensii zeci de ani". 

Conform proiectului, urmașii persoanelor care nu au apucat să se pensioneze sau care au murit la puțină vreme după retragerea din activitate vor putea beneficia de pensia moștenita. Potrivit lui Ioan Deneș, această inițiativă vine să facă dreptate multor contribuabili care au contribuit la bugetul de pensii zeci de ani. 

"Am depus la Parlamentul României inițiativa legislativă a "Pensiei moștenite” prin modificarea Legii 263/2010 privind Legea sistemului unitar de...
sursa: Antena 3

2021-04-21 01:15
Ultimele știri din Antena 3
Azi 12:30 O fată de 16 ani, din Galaţi, rănită în dragoste, a vrut să moară şi s-a aruncat de pe un bloc
Azi 12:30 Cum îți dai seama dacă suferi de astenia de primăvară sau de depresie! Lidia Fecioru explică
Azi 12:30 Dr. Laura Ene: ”Oamenii nu se îngrașă de la ce mănâncă. Nu mâncarea este de vină, nu pâinea”
Azi 12:30 Radu Tudor: ”Treci pe Calea Victoriei si te iau frisoanele. Suntem irecuperabili!”
Azi 12:30 Răzvan Cherecheș: ”La toamnă vom avea valul 4 și noi restricții. Nu am revenit la normal, suntem doar în pauză”
Azi 12:30 Mai mult de 100 de credincioşi evrei răniţi, în stare critică, în urma prăbuşirii unei strane într-o sinagogă din Cisiordania
Azi 12:30 Când și unde punem virgulă. Pe cuvânt, cu Ana Iorga
Azi 12:30 Clipe de panică: urs, surprins plimbându-se în centrul unei staţiuni montane
Azi 12:30 Electric Castle nu se va mai organiza în 2021
Azi 12:29 Conflictul din Fâșia Gaza. Cel puțin 33 de persoane au murit, printre care și 13 copii, în urma atacurilor aeriene israeliene
Azi 12:29 Horoscop 17 mai 2021, cu Camelia Pătrăşcanu. Scorpionii fac lucruri mari azi, Capricornii sunt susţinuţi de planete
Azi 12:29 Rareș Bogdan îi atrage atenţia şefului MAI: "O parte din autoritățile statului fac acțiuni absolut absurde. O să fac un apel care va crea Breaking News"
Azi 12:29 Elev de 8 ani, rănit într-o școală din Capitală, după ce un dulap a căzut pe el: Copilul a ajuns la spital cu traumatism cranian
Azi 12:29 Prognoza meteo 17-18 mai 2021: Toată ţara, măturată de rafale puternice de vânt şi ploi
Azi 12:29 Lista fobiilor pe care le dezvoltă cei care trec prin COVID. Psiholog Bogdan Stoian: "Depresivii au nevoie de afecţiune, nu de milă"
Azi 12:29 Se pregăteşte o nouă taxă pentru şoferi. "Ţine cont cât mai bine de principiul poluatorul plăteşte"
Azi 12:29 Unchiul lui Helmuth Duckadam s-a spânzurat, la 83 de ani
Azi 12:29 Verdict: Lui Dragnea i-a fost încălcat dreptul la sănătate şi apărare
Azi 12:29 Începe școala! Elevii din București pot reveni la școală începând de marți
Azi 02:27 Premieră în România. Optimismul se învață la "Educators", prima conferință dedicată educației socio-emoționale
Ultimele știri din România
Azi 19:18 Cîmpeanu, despre redeschiderea totală a școlilor în București: Nu ar fi rațional să se anunțe schimbări de marți dimineață / Ce se întâmplă cu elevii cu probleme de sănătate
Azi 19:18 Chile: Moștenirea neoliberală a lui Pinochet, pe făraș / Victorie zdrobitoare a stângii la alegerile pentru redactarea noii constituții
Azi 19:18 Serghei Lavrov: Arctica este zona de influenţă a Rusiei
Azi 19:18 Un nou conflict în Coaliție: liderii USR-PLUS sunt nemulțumiți de miniștrii PNL. Oros, acuzat de „mazilirea” secretarilor de stat, Bode că „taie panglici la autostrăzi”
Azi 19:17 LISTA Rata de infectare în fiecare localitate. Doar 547 de localități mai sunt în scenariul galben, cu incidența peste 1 la mie
Azi 19:17 Liviu Dragnea câștigă definitiv procesul cu Penitenciarul Rahova: I-au fost încălcate drepturile la sănătate și la apărare. Avocat: A fost ținut de 3 ori în carantină, i s-a infectat o operație
Azi 19:17 VIDEO Incendiu la mansarda unui bloc din Popeşti-Leordeni / Se evacuează locatarii. Nu sunt persoane rănite​
Azi 19:17 SONDAJ De miercuri se deschid școlile complet în București. E o decizie bună?
Azi 19:17 Marți, Statistica va publica datele privind evoluția economiei pe primul trimestru. Așteptările economiștilor sunt ca PIB-ul să fi crescut cu 0,5-1% în ritm trimestrial
Azi 19:17 Se ascute lupta pentru șefia PNL / Ludovic Orban vrea congres pe 15 septembrie și candidat unic / Rareș Bogdan: Îl asigur că va avea un contracandidat foarte puternic
Azi 19:17 Coronavirus în România: Cele mai puține cazuri noi din 6 iulie 2020 și până acum / 48 morți în ultima zi / 753 de pacienți în stare gravă
Azi 19:17 Sorin Grindeanu: Deplasarea mea în SUA - plătită din banii PSD
Azi 19:17 Aproape 7.800 de elevi din București au cerut să facă în continuare cursuri online, după redeschiderea totală a școlilor, de miercuri
Azi 19:16 Vaccinarea în România: Aproape 95.000 de persoane vaccinate în 24 de ore / 4 milioane de persoane vaccinate în total
Azi 19:16 VIDEO Ministrul Sănătăţii a dat raportul în Parlament despre datele privind diferenţele de raportare a deceselor de COVID-19 / Alexandru Rafila: Cerem investigarea de posibile infracțiuni legate de punerea în pericol a sănătății publice
Azi 19:16 Evaluarea națională la clasa a patra începe marți. Modele de subiecte
Azi 19:16 Unii coronasceptici au început să poarte mască de protecție pentru a se proteja de cei care s-au vaccinat anti-Covid
Azi 19:16 Vaccinurile Pfizer pot fi ținute la temperatura frigiderului timp de o lună - a decis Agenţia Europeană a Medicamentului
Azi 19:16 Curtea Supremă a SUA a acceptat să revizuiască decizia de reper Roe v. Wade privind avortul
Azi 19:16 Florin Cîțu s-a răzgândit: Se întâlnește cu Marcel Ciolacu în această săptămână / Nu s-a hotărât dacă prezintă PNRR în Parlament
Azi 19:16 Ministrul Sănătății, despre condițiile în care s-ar putea renunța la purtarea măștii în birou: Dacă toată lumea este vaccinată
Azi 19:15 Cercetătorii au descoperit cauzele sindromului rar cauzat de COVID-19 în rândul copiilor
Azi 19:15 UPDATE Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul vizitei în SUA / Cine este Gheorghe Dimitrescu, cel care i-ar fi intermediat întâlnirile din Statele Unite
Azi 19:15 ​VIDEO "S-a terminat plafonul" - Președintele CNAS explică de ce ai dreptul la analize decontate, dar le plătești din buzunar: Finanțarea ar trebui să fie net superioară, iar reducerea pachetului de bază este o temă sensibilă
Azi 19:15 Ioana Mihăilă dă vina pentru scandalul deceselor COVID-19 pe un comitet din Ministerul Sănătății, numit în mandatul lui Nelu Tătaru: Vom lua măsuri pentru cercetarea disciplinară
Azi 19:07 Iohannis către Prunariu, la AstroFest: Sunteți un deschizător de drumuri autentic
Azi 19:07 N-am aflat unde s-a dus deficitul de 10 la sută din buget, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu
Azi 19:07 Conducerea filialei Iași a PNL a fost preluată de Alexandru Muraru
Azi 19:07 Familia unui copil mușcat de un câine poate primi daune de 17.000 de euro
Azi 19:07 Incidența pandemiei în București a scăzut sub 1 la mie. Elevii ar trebui să revină în clase
Azi 19:07 Un copil de opt ani a fost strivit de un dulap în clasă. Elevul are ambele brațe rupte
Azi 19:06 Biserica din Livadă, a Muzeului Pietrei – probă cu șindrilă din calcar de Dobrogea
Azi 19:06 Marian Nazat: Secvenţe banale
Azi 19:06 Ciolacu se întâlnește cu premierul Cîțu: Dacă se merge cu PNRR direct la Bruxelles, PSD va intra în grevă parlamentară
Azi 19:06 Specialist în sănătate publică: La toamnă, avem valul 4 al pandemiei. Acum suntem doar într-o pauză
Azi 19:06 Cod galben de ploi și vânt, până marți dimineață. Prognoza pe două săptămâni
Azi 19:06 Rareș Bogdan: Îl asigur pe Ludovic Orban că va avea un contracandidat foarte puternic
Azi 18:54 Cushman & Wakefield Echinox îşi extinde echipa de Land & Industrial prin recrutarea a doi specialiști cu o experiență cumulată de 22 de ani
Azi 18:46 Un bărbat și-a înjunghiat colegul de pahar, după ce acesta a refuzat să-i facă cinste cu o bere, în Botoșani
Azi 18:44 Un dulap a căzut peste un băiat de 8 ani, într-o şcoală din București. Cum se simte elevul
Azi 18:42 Incendiu la un bloc din Popeşti-Leordeni. 18 autospeciale intervin
Azi 18:42 Coadă de zeci de persoane la intrarea în Salina Slănic Prahova. Motivul pentru care a fost aglomerație
Azi 18:42 Sorin Cîmpeanu: Renunţarea la masca de protecţie în curtea şcolilor, la latitudinea fiecărei unităţi
Azi 18:41 Experți din Marea Britanie, avertisment pentru populație după ridicarea restricțiilor: „Ignorați relaxarea”
Azi 18:41 Tânără româncă, ţinută ostatică în Italia şi obligată să se prostitueze pentru a plăti datoria iubitului ei
Azi 18:40 Aproape 7.800 de elevi din București au cerut să facă în continuare cursuri online
Azi 18:40 Imnul oficial al EURO 2020 a fost lansat. Melodia „We Are The People”, compusă de Martin Garrix, Bono și The Edge
Azi 18:40 Peste jumătate dintre salariaţi ar demisiona dacă nu li se oferă flexibilitate la muncă, după pandemie
Azi 18:40 Rata de infectare din București a scăzut sub unu la mia de locuitori
Azi 18:40 Ce spune Cîmpeanu despre incidentul de la o școală din București, unde un dulap a căzut peste un elev
Află știrile din România pe Facebook